Arhivă pentru Mihai Maniutiu

ALEXANDRU PECICAN: Teatrul ca metaforă. Note frugale de pe manşetă

Posted in Cadenţe with tags , , , , , , , , , , , , , , , on martie 28, 2010 by ochiulthaliei

Motto:  Omul este doar o jucărie în mâna zeului, şi acesta este într-adevăr lucrul cel mai de preţ la om.

Platon

Azi, când filosofii au murit în Cetate, Regizorul le-a luat locul. În aceste timpuri, el ne vorbeşte despre om şi destinul său planetar! Oamenii, adunaţi în grupuri mici în templul Thaliei, participă la un festin totemic. Directorul de scenă este Marele Preot. Mâinile lui sfâşie hălci însângerate din trupul Realităţii pe care le aruncă publicului înfometat de Adevăr. Dar totul e doar Iluzie, butaforie, umbră şi mister, fiindcă Artistul este doar un vrăjitor, un magician, nu Zeul însuşi… Pentru că, oricum, vedem în ghicitură şi numai Atunci vom privi Faţă către Faţă.

Spectacolul Cântecul lebedei de Cehov montat de Mihai Măniuţiu la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad este o operaţie pe cord deschis, un tratat de filosofie, o ceremonie de ratare a tragicului, un cântec, câteva cercuri desenate pe nisip, o farsă, un Testament; o poveste grea, pentru iniţiaţi. Nu vă lăsaţi păcăliţi de piruetele şi giumbuşlucurile actanţilor, ei nu sunt decât nişte dropii obosite, mimând o aripă ruptă, o agonie calculată, tocmai pentru a reuşi să îndepărteze vânătorul de cuib.

Este triumful Regizorului ajuns la maturitatea deplină, contopit parcă cu bătrânul actor care nu poate să mai moară, care agonizează pentru a reînvia mereu, încăpăţânat, obsesiv, enervant. A încerca, în puţine rânduri, să diseci, să analizezi, să explici miracolul de la Arad ar fi ca şi când ai vrea să povesteşti o Poezie. Nu e nimic de tradus, trebuie doar Văzut; pipăit cu sufletul.

A! Da! Putem vorbi despre cărămizi, pietrele cu ajutorul cărora îşi înalţă Maestrul construcţia. Actorii teatrului sunt eliberaţi din chingile artificialului, ale convenţiei, ale rutinei. Îi simţi scăpaţi în curte, la joacă, dar imediat, în ei se trezeşte orgoliul, daimonul. Vor să oficieze, să împartă daruri, să rupă din ei bucurie şi speranţă, Dragoste, mai ales Dragoste. Mişcările, gesturile, jocul lor adus voit la limita unei arhive de şabloane uzate, prin îndelungă folosinţă, demonstrează că, deşi alfabetul este limitat la câteva zeci de litere, combinaţiile şi permutările sunt infinite, că arta nu locuieşte în forme, că Ea e Lumina.

Dacă Zoltan Lovasz, în pielea lui Nikita Ivanici, face unul dintre cele mai izbutite roluri ale vieţii lui, Ovidiu Ghiniţă, încarnându-l pe Vasili Vasilici Svetlovidov urcă Sus, pe piscurile înzăpezite ale Himalayei. Toţi actorii şi actriţele echipei din Cântecul lebedei se autodepăşesc şi ar merita pomeniţi fiecare în parte, îmbrăţişaţi, mângâiaţi, sărutaţi pe frunte. O apariţie specială: fetiţa, mesagerul zeilor, cea care împlineşte destinul, călăuza oamenilor păpuşi, manechine, actori.

Despre decorul scenografului Doru Păcurar s-ar putea spune simplu că este minimalist, descărnat de materie, de zorzonele inutilului, că este practic şi util, ca pentru un teatru sărac. S-ar putea spune toate acestea dacă nu s-ar şti că mai plinul vasului este dat de golul dintre pereţii săi, că scena pe care o pune la dispoziţia actanţilor nu este decât o trambulină, o pistă de pe care îşi iau zborul îngerii. Că reuşeşte să fie atât de bun încât nici nu-l simţim, că sacrifică orice orgoliu personal pentru triumful unităţii, al Ideii.

Costumele Oanei Văran reuşesc să convingă. Fireşti, parcă aşteptate şi intuite de public, servesc momentele cruciale ale spectacolului. În această poveste, lumina este esenţială.

Mihai Măniuţiu este un vrăjitor al eclerajului şi, în colaborare cu light designerul, ing. Lucian Moga, face minuni.

Foarte bine susţinut este compartimentul muzical, obsedanta melodie de patefon, motivul burlesc ce însoţeşte jocul vagabondului Chaplin, dar mai cu seamă marşul triumfal din primul final. Sigur, teatrul este o operă colectivă, de echipă. Pentru reuşita acestui eveniment au muncit mult mai mulţi decât se pot pomeni aici. Atunci când aplaudăm la scenă deschisă, în picioare, cu capetele descoperite şi puţin înclinate, ne gândim şi la ei. Se întâmplă uneori ca mulţi să se întâlnească şi să pună mână de la mână pentru ca un astfel de Spectacol să ne amintească cine suntem, de unde venim, încotro mergem şi mai ales de ce. 

Motto: Omul este doar o jucărie în mâna zeului, şi acesta este într-adevăr lucrul cel mai de preţ la om.

Platon

 

Azi, când filosofii au murit în Cetate, Regizorul le-a luat locul. În aceste timpuri, el ne vorbeşte despre om şi destinul său planetar! Oamenii, adunaţi în grupuri mici în templul Thaliei, participă la un festin totemic. Directorul de scenă este Marele Preot. Mâinile lui sfâşie hălci însângerate din trupul Realităţii pe care le aruncă publicului înfometat de Adevăr. Dar totul e doar Iluzie, butaforie, umbră şi mister, fiindcă Artistul este doar un vrăjitor, un magician, nu Zeul însuşi… Pentru că, oricum, vedem în ghicitură şi numai Atunci vom privi Faţă către Faţă.

 

Spectacolul Cântecul lebedei de Cehov montat de Mihai Măniuţiu la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad este o operaţie pe cord deschis, un tratat de filosofie, o ceremonie de ratare a tragicului, un cântec, câteva cercuri desenate pe nisip, o farsă, un Testament; o poveste grea, pentru iniţiaţi. Nu vă lăsaţi păcăliţi de piruetele şi giumbuşlucurile actanţilor, ei nu sunt decât nişte dropii obosite, mimând o aripă ruptă, o agonie calculată, tocmai pentru a reuşi să îndepărteze vânătorul de cuib.

 

Este triumful Regizorului ajuns la maturitatea deplină, contopit parcă cu bătrânul actor care nu poate să mai moară, care agonizează pentru a reînvia mereu, încăpăţânat, obsesiv, enervant. A încerca, în puţine rânduri, să diseci, să analizezi, să explici miracolul de la Arad ar fi ca şi când ai vrea să povesteşti o Poezie. Nu e nimic de tradus, trebuie doar Văzut; pipăit cu sufletul.

 

A! Da! Putem vorbi despre cărămizi, pietrele cu ajutorul cărora îşi înalţă Maestrul construcţia. Actorii teatrului sunt eliberaţi din chingile artificialului, ale convenţiei, ale rutinei. Îi simţi scăpaţi în curte, la joacă, dar imediat, în ei se trezeşte orgoliul, daimonul. Vor să oficieze, să împartă daruri, să rupă din ei bucurie şi speranţă, Dragoste, mai ales Dragoste. Mişcările, gesturile, jocul lor adus voit la limita unei arhive de şabloane uzate, prin îndelungă folosinţă, demonstrează că, deşi alfabetul este limitat la câteva zeci de litere, combinaţiile şi permutările sunt infinite, că arta nu locuieşte în forme, că Ea e Lumina.

 

Dacă Zoltan Lovasz, în pielea lui Nikita Ivanici, face unul dintre cele mai izbutite roluri ale vieţii lui, Ovidiu Ghiniţă, încarnându-l pe Vasili Vasilici Svetlovidov urcă Sus, pe piscurile înzăpezite ale Himalayei. Toţi actorii şi actriţele echipei din Cântecul lebedei se autodepăşesc şi ar merita pomeniţi fiecare în parte, îmbrăţişaţi, mângâiaţi, sărutaţi pe frunte. O apariţie specială: fetiţa, mesagerul zeilor, cea care împlineşte destinul, călăuza oamenilor păpuşi, manechine, actori.

 

Despre decorul scenografului Doru Păcurar s-ar putea spune simplu că este minimalist, descărnat de materie, de zorzonele inutilului, că este practic şi util, ca pentru un teatru sărac. S-ar putea spune toate acestea dacă nu s-ar şti că mai plinul vasului este dat de golul dintre pereţii săi, că scena pe care o pune la dispoziţia actanţilor nu este decât o trambulină, o pistă de pe care îşi iau zborul îngerii. Că reuşeşte să fie atât de bun încât nici nu-l simţim, că sacrifică orice orgoliu personal pentru triumful unităţii, al Ideii.

 

Costumele Oanei Văran reuşesc să convingă. Fireşti, parcă aşteptate şi intuite de public, servesc momentele cruciale ale spectacolului. În această poveste, lumina este esenţială.

 

Mihai Măniuţiu este un vrăjitor al eclerajului şi, în colaborare cu light designerul, ing. Lucian Moga, face minuni.

 

Foarte bine susţinut este compartimentul muzical, obsedanta melodie de patefon, motivul burlesc ce însoţeşte jocul vagabondului Chaplin, dar mai cu seamă marşul triumfal din primul final. Sigur, teatrul este o operă colectivă, de echipă. Pentru reuşita acestui eveniment au muncit mult mai mulţi decât se pot pomeni aici. Atunci când aplaudăm la scenă deschisă, în picioare, cu capetele descoperite şi puţin înclinate, ne gândim şi la ei. Se întâmplă uneori ca mulţi să se întâlnească şi să pună mână de la mână pentru ca un astfel de Spectacol să ne amintească cine suntem, de unde venim, încotro mergem şi mai ales de ce.

CLUJ: Zilele Porţilor Deschise la Naţional

Posted in Ora with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on martie 23, 2010 by ochiulthaliei

 Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj organizează a III-a ediţie din ZIUA PORŢILOR DESCHISE în ziua de 27 martie 2010, între orele 10 şi 20, cu prilejul Zilei Internaţionale a Teatrului.

Dintre activităţile programate se detaşează Colţul copiilor cu actorul-gazdă Marian Râlea (de la 10 la 11), vizitele publicului în culise (de la 12 la 17), proiecţia spectacolului – istoric – cu montarea Hamletului shakespearean de către regizorul Vlad Mugur (între 13 şi 16, Colţul Restituiri), Colţul Literaturii, unde se vor dezbate recent apărutele memorii postume ale lui Adrian Marino, Viaţa unui om singur, cu participarea scriitorilor Lidia Bote-Marino, Ruxandra Cesereanu, Ion Mureşan, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Ion Pop, Adrian Popescu, moderator fiind criticul Ion Vartic, directorul TNC (de la 16 la 18), totul culminând cu repetiţia urmată de discuţii cu publicul, sub bagheta regizorului Sorin Militaru, a Visului unei nopţi de vară, de William Shakespeare.

Vor mai fi şi alte atracţii: proiecţii de fotografii din spectacolele actuale ale teatrului, proiecţii de afişe extrase din cuferele arhivistice ale instituţiei, un stand cu cele mai interesante titluri din domeniu apărute în ultima vreme (inclusiv cărţile de şi despre George Banu, Mihai Măniuţiu, Peter Brook, Jerzy Grotowski, Peter Brook etc.), doar ultimele costând câte ceva (nu prea mult; preţul practicat este cel de editură, fără adaos comercial).

Practic, e o ocazie unică de a înţelege de ce unii numesc lumea theatrum mundi, iar alţii sunt de acord cu Marele Will că the world is a stage.

Marea reuşită a proiectului în ansamblu mi se pare concepţia lui, pe care aş asemăna-o cu o carte de poveşti din care, atunci când o deschizi, trecând de la o pagină de carton la următoarea, se ridică, pe rând, ba un castel cu omuleţii lui, ba un podeţ într-o grădină, ba o corabie cu velele ridicate…

Să tot ai într-un an zile ca asta!

Din conferinţa de presă a lui Mihai MĂNIUŢIU la Arad

Posted in Ora with tags , , , , , , , , , , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

„Referindu-se la Cântecul lebedei, Mihai Măniuţiu spune că doreşte să construiască acest spectacol «ca un omagiu adus actorilor din teatrul arădean. Pentru că în acest spectacol, nu doar Ovidiu Ghiniţă, cel care deţine rolul principal – şi care este un actor extraordinar – va fi în centrul atenţiei, ci fiecare actor în parte va avea posibilitatea să îşi demonstreze măsura talentului»“.

“Chiar dacă are la bază o piesă cu doar două personaje, producţia arădeană va fi una de mare anvergură reunind pe scenă întreaga distribuţie a instituţiei teatrale. Spectacolul lui Mihai Măniuţiu îi va avea în rolurile principale pe actorul Ovidiu Ghiniţă, distins cu premiul Uniunii Teatrale din România pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în 2008 şi pe Zoltan Lovasz”.

Cântecul lebedei dă ocazia fiecărui actor să joace rolul principal şi începe cu un spectacol non-verbal de 30 de minute în care se face portretul trupei de actori din Arad, prin intermediul actorilor din spectacolul cehovian-portretul unei trupe de teatru din secolul XIX reflectat de o trupă din secolul XXI. «Avem două luni pentru a pregăti acest spectacol care va fi o megaproducţie care are ca temă iubirea de teatru şi nevoia pe care o avem de teatru…»”

(Extrase din presă)

Cehovită acută (5)

Posted in Ora with tags , , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

 Cu tainele pe masă: Mihai Măniuţiu

Portret fără rest de Alexandru Pecican, Teatrul de Stat din Arad, martie 2010

… La urma urmelor, întreg teatrul stă în ochiul regizorului. Restul nu este decât întâlnirea dintre publicul de pe scenă, care încarnează ideile şi sentimentele, şi cel din sală, care le reflectă…

Cehovită acută (4)

Posted in Ora with tags , , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

 Mihai Măniuţiu, ebuliţie şi precauţie

Portret la scenă deschisă de Alexandru Pecican, Arad, martie 2010

Cehovită acută (3)

Posted in Ora with tags , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

 Look back. In anger?

Portret la faţa locului de Alexandru Pecican, Arad, martie 2010

Cehovită acută (2)

Posted in Ora with tags , , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

 Adriana Ghiniţă

Portret de Alexandru Pecican

Se pregăteşte cu Mihai Măniuţiu Cântecul lebedei de A.P. Cehov

Cehovită acută (1)

Posted in Ora with tags , , , , , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

Ioan Peter surprins în timpul pregătirii Cântecului lebedei de A.P. Cehov în regia lui Mihai Măniuţiu

Portret de Alexandru Pecican, martie 2010

Pe situl Trilulilu se poate asculta piesa în formula teatrului radiofonic, înregistrată cu George Constantin şi Valentin Uritescu

http://www.trilulilu.ro/Aladrian/6c65da9341de6a

CÂNTECUL CEHOVIAN AL LEBEDEI în viziunea lui Mihai MĂNIUŢIU

Posted in Ora with tags , , , on martie 16, 2010 by ochiulthaliei

  Reportaj fotografic de la locul faptei de Alexandru Pecican

Teatrul de Stat Arad: Mihai Măniuţiu montând Cântecul lebedei  de A.P. Cehov

CEHOV – MĂNIUŢIU la Arad: Cântecul lebedei

Posted in Ora with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on martie 10, 2010 by ochiulthaliei

TEATRUL CLASIC IOAN SLAVICI ARAD

 

 DECIZIA NR. 17/ 17.02.2010

         În vederea realizării spectacolului  Cântecul lebedei de Cehov în regia lui Mihai Măniuţiu, în baza drepturilor conferite de O.R.F., directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici

                                                               DECIDE:

         Art.unic. Pentru realizarea spectacolului „ Cântecul lebedei” se complectează Decizia nr. 99/ 17.12.2010 – echipa de proiect, după cum urmează:

VASILI VASILICI SVETLOVIDOV… OVIDIU GHINIŢĂ

NIKITA IVANICI (SUFLEUR) … ZOLTAN LOVAS

ACTORII TEATRULUI:  IONEL BULBUC, SORIN CALOTĂ, BOGDAN COSTEA, FLORIN COVALCIUC, ALINA DANCIU,  CECILIA DONAT, ADRIANA GHINIŢĂ, TUDOR LUCANU, DORU NICA, LILIANA BALICA, IOAN PETER, DORINA DARIE, ROBERT PAVICSITS, GIORGIANA POPAN, MARIAN PARFENI, OLTEA BLAGA, ROXANA  SABĂU, CĂLIN STANCIU, ŞTEFAN STATNIC, MARIANA TOFAN, ANGELA VARJASI, ALEX MĂRGINEANU, COSMIN BLAGA, O FETIŢĂ.

Regia artistică … Mihai Măniuţiu

Decor … Doru Păcurar

Costume … Oana Văran

Regia tehnică … Emil Florescu, Elena Ivaşcu

Light design … ing.Lucian Moga

Video proiecţie … Adelin Ghionghioşan

Lumini … Horaţiu Maftei, Ovidiu Simion

Sunet, muzica … George Dancu

Sufleur … Felicia Iacob

Şef producţie … ing. Ion Stan

Repetiţiile încep în 6 martie, premiera va fi în 27 martie 2010.

                                                                                                          DIRECTOR,

                                                                                           LEONTIN LAURIAN ONIGA