Adrian Țion: Valențe romanești pe scenă

          Un truism uzat atrage oricui atenția că reperul clasic în strategiile repertoriale e o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, conferă siguranță procesului creativ asigurând interesul publicului larg, pe de alta, implică un risc sau chiar mai multe. Programul Teatrului Național din Cluj-Napoca intitulat „Actualitatea clasicilor” pune în discuție chiar această problemă spinoasă a notorietății, fie că este vorba despre o piesă clasică, fie că se apelează la o adaptare după un roman celebru, cum este cazul cu La răscruce de vânturi de Emily Brontë. Neîncrederea în realizarea unui spectacol cu acest subiect pornește din start. Te întrebi dacă, după fascinantele lecturi ale adolescenței, după remarcabile (unele celebre chiar) ecranizări, tragica poveste de iubire dintre Catherine și Heathcliff  îți mai poate spune ceva sub forma unui eșafodaj teatral. La răscruce de vânturi pe scenă? Parcă nu-ți vine să înghiți atât de ușor gălușca, taman acum când elitismul înflorește în proiecte și-n simțiri. Așa ceva trezește automat suspiciuni. Gândul îți merge spre o montare romanțioasă, vaporoasă, apropiată de kitsch, rezumativă, eventual cu impact asupra tinerilor care n-au apucat să citească romanul, fiind pentru aceștia o invitație la lectura cărții și nicidecum un spectacol de sine stătător, omogen construit. Cu aceste temeri, catalogate idei preconcepute, am intrat la spectacolul propus de Ada Lupu, semnatară a scenariului și a regiei, după textul original adaptat de Mariana Vartic.

          Temerile mi-au fost alungate treptat, unele după altele, ca la sfârșitul spectacolului să constat că anasmblul se susține, e viabil și în mare parte convingător. Au rămas câteva incongruențe provenite din alegerea distribuției și din îmbinarea scenelor. De fapt, secvențele se succed halucinant, intersectându-se, aglomerându-se tensionat, derutant, neechilibrat spre final, ceea ce impune un dinamism în conformitate cu ilustrarea pasiunilor și a confruntărilor eroilor. Spațiul de desfășurare al actorilor are adâncime, poate prea multă, luminile și ceața, tunetele și coloana sonoră, costumele și decorul simplificat, redus la o etajeră, un pat, o masă, o comodă, contribuind în bună măsură la reconstituirea atmosferei sumbre, încețoșate din Wuthering Heights.

Din fondul acesta neguros, misterios, intersectat de raze luminoase, se desprind personajele spre avanscenă. Semitransparența siluetelor, a contururilor decorului extinde în fabulos pasiunile și conflictele dintre cele două familii – Earnshaw și Linton – astfel că personajele moarte din prima generație bântuie ca spirite protectoare sau uzurpatoare ale domeniului unde se insinuează temporar chiriașul de la Thrushcross Grange, Lockwood, venit în vizită. Acesta este derutat, impresionat de istoria celor două familii povestită de servitoarea Nelly Dean. Prin fluctuația halucinantă, îmbibată în romantism străveziu a eroilor întorși din lumea umbrelor, Ada Lupu reușește să creioneze mitul iubirii care transcende moartea. E un bun câștigat. Gigantica ușă din fundal e spațiul prin care cele două lumi fuzionează într-un fel de balans metafizic al retrăirii sentimentelor, o ușă-pârghie dintre lumi.

 La mai bine de un secol și jumătate de la apariția romanului semnat de Emily Brontë, spațiul scenei pare un loc permisiv pentru repovestirea tulburătoarelor evenimente de la Wunthering Heights.  Ada Lupu a condensat subiectul, din necesități de timp a aprofundat mai puțin, dar a supradimensionat povestea cu elemente derutant simbolice, fără însă a încărca artificial, oferind o lectură scenică în grila unui prezent fixat pe sugestivitatea structurilor arhetipale. Ramona Dumitran în rolul Catherinei Earnshaw țintește spre modelul inițial al îndrăgostitei romantice, ajutată de o costumație adecvată, ce-i pune în evidență frumusețea, naturalețea, farmecul. Pasiunea năvalnică a eroinei, indecizia, drăgălășenia, jocul, regretul și resemnarea târzie sunt exprimate firesc, în doze proporționale, cu mult tact de experimentata actriță a Naționalului clujean. Rolul de greutate al piesei, Heathcliff, a fost repartizat tânărului Cristian Grosu, actor ambițios, cu vână de Dorin Andone de altădată, afirmat în câteva spectacole bunicele, dar prea scund, după gustul meu și prea puțin demonic în răzvrătirea sa asupra destinului funest al personajului. Altfel, eforturile lui sunt vizibile și convingătoare în multe secvențe. Uneori ai impresia că stăpânește scena, alteori nu. Corect se integrează Ionuț Caras în tipologia personajului Edgar Linton fiind placid și insipid cât trebuie. Cătălin Herlo creează un Hindley Earnshaw coleric, nemilos în deciziile sale, iar Angelica Nicoară colorează discret fragilitatea depersonalizată a Isabellei Linton. Rolul servitoarei Nelly Dean pe post de naratoare a celor întâmplate a fost preluat de Irina Wintze și „petrecut” printre personajele evocate ca entități ce fac parte din propria ei viață. Împreună cu Adrian Cucu, interpretul chiriașului Lockwood, formează un tandem cu atribuții esențiale în împletirea scenelor.

Copiii primei generații de eroi, Catherine Linton (Romina Merei), Hareton Earnshaw (Cristian Rigman), Linton Heathcliff (Silvius Iorga) sunt apariții fugare, episodice, alături de Joseph (Petre Băcioiu) și Frances (Patricia Boaru). Înglobarea lor în distribuție denotă dorința Adei Lupu de a cuprinde pe cât posibil întreaga genealogie a personajelor cărții, cu șirul consecințelor ce leagă cele două generații, o motivație în plus a întrepătrunderii lumilor de trăiri și simțiri răvășitoare. O prelungire a atmosferei apăsătoare care își lasă amprenta pe durata întregului spectacol. Ada Lupu își înscrie demersul într-un proces de resuscitare a valențelor romanului gotic, mai mult ca iz nostalgic decât ca vetust clișeu. Totuși, derularea evenimentelor este de suprafață, în ciuda atmosferei create. Ambianța generală este întreținută și de efectele sonore realizate de Tibor Cári. Cadrul scenic imaginat de Cristian Rusu ia în stăpânire misterul de la prima impresie (etajera cu lumânări) până la ultimul joc uluitor de lumini. Minunate costume concepe el pentru Catherine și Heathcliff, de pildă, și mai puțin inspirate pentru Edgar Linton și Lockwood. În ansamblu, subiectul romanului La răscruce de vânturi, desfășurat în structuri dramatizate nuanțat pe scena Naționalului clujean este un spectacol cu sclipiri și umbre, cu sclipici și dantelării dintr-un alt veac, dar și cu lipici la public. Un spectacol ce-și menține pe merit longevitatea.

Publicitate

Adrian ȚION: Resuscitări ale comicului

          Mai mult decât în proza sa pregnant satirică, viziunea carnavalescă asupra lumii irumpe în cascade ilare în piesa de teatru Bravul nostru Micșa, ultima creație în doneniu a lui Radu Țuculescu. Atributul eroului său pare a fi preluat din titlul celebrului roman al lui Hașek, autor cu care scriitorul clujean are evidente afinități. În „Anul Caragiale”, când pe scena Naționalului clujean se joacă două piese ale maestrului dintotdeauna al comediei autohtone, spectacolul tânărului regizor Tudor Lucanu poate aduce un aer proaspăt, marcând  o deplasare pe linia investigării universului social marginal dinspre periferia de altădată înspre satul de azi, marginalizat, dar atins de febre identitare. Montarea piesei lui Radu Țuculescu împlinește un vis mai vechi al autorului, legat cu pasiune creativă de mișcarea teatrală încă din studenție. Mediul rural radiografiat în piesă este văzut mai ales ca sursă inepuizabilă de sondare a comicului.

          Spectacolul în sine e dinamic și recreativ, împănat cu ghidușii sau clișee de tip entertainment, debordând de replici spumoase și mișcare amețitoare, aproape browniană. Tocmai de aceea spațiul de joc din sala studioului „Euphorion” mi se pare prea strâmt pentru cele nouă personaje angajate într-un du-te-vino epuizant. Unde mai pui că în mijloc tronează, pe post de decor, un Trabant produs în „Republica Deocamdată (atunci!) Germană”, care micșorează la rândul lui acest spațiu insuficient? Personal, cred că Bravului nostru Micșa i-ar fi stat mai bine pe scena mare. Așa, între stâlpii de la subsol, zarva satului, iscată instantaneu în urma deciziei Violetei de a-l scoate în stradă cu cărucior cu tot pe concubinul ei semiparalizat de un an, nimeni altul decât „bravul Micșa”, de care s-a săturat până peste cap, pare sufocată, „îngrămădită” într-o spațialitate neadecvată. Evenimentul scandalos care declanșează intriga are efect de bumerang. Presa, reprezentată prin Ziarista (Angelica Nicoară), vine să consemneze acest fapt abominabil al femeii fără suflet. Din obiect al rușinii satului, Micșa este transformat în brand local pentru atragerea fondurilor europene. După atingerea scopului, sărmanul Micșa e abandonat ca orice obiect de care te servești și nu-ți mai trebuie. Nu contează că va muri (ni se sugerează) călcat de o mașină. El va fi grabnic înlocuit cu Leo, în ciuda voinței lui. Brand-ul și produsele comercializate să trăiască! Adică morcovii („injectați cu miere”), ceapa („care nu miroase”) și țuica puturoasă („care… nu pute”). Umorul e grosier uneori, elasticitatea limbajului atinge și licențiosul, fără a fi ostentativ, ci efectiv, subliniind autenticitatea vorbirii și a caracterelor portretizate.

          Textul lui Radu Țuculescu avansează pe terenul alunecos situat între oglinzile paralele ale transfigurării artistice. Situațiile reale primesc extinderi grotești în absurd iar tratarea subiectului din perspectiva augmentării în absurd îmbracă haina coabitării în realitatea cotidiană. Sunt oglindiri, impulsuri de structurare stilistică neduse până la capăt. Din păcate, acestea se reflectă și în montarea piesei. Tânărul regizor se pare că ezită să dea o viziune unitară ansamblului, simțindu-se bine în ambele registre utilizate. Astfel că Primărița (Camelia Curuțiu), de pildă, este conturată (mai ales vestimentar) în tipar pronunțat buf, în vreme ce anturajul evoluează și arată ca niște personaje din teatrul realist. Incompatibilitatea nu deranjează, dar e sesizabilă și așteaptă justificări. Dialogul se țese dintr-o succesiune accelerată de glume clovnești, unele căutate, altele decurgând firesc din distribuția replicilor. Printre văicărelile lui Micșa (Matei Rotaru) sunt strecurate enunțuri sentențioase, trase în umor negru corosiv, exprimând dorința de răzbunare a infirmului îndelung batjocorit.

          Rolul conducător în derularea acțiunii este mereu schimbat. Pare a fi la început deținut de Leo (Emanuel Petran) care-și strigă marfa pe marginea drumului. Este preluat apoi de Violeta (Viorica Mischilea) când își motivează gestul de a-l scoate pe Micșa în stradă. Primărița (Camelia Curuțiu) pare a conduce activitățile pentru absorbția fondurilor europene. Când apare Ziarista (Angelica Nicoară) toți se gudură în fața ei. Preia comanda Dodo (Cătălin Codreanu), tânărul întors din Occident, în secvența în care își prezintă planul de atac spre bunăstarea râvnită a membrilor comunității sătești. Floristela, mereu gravidă (Eva Crișan), are și ea momentele ei de „afirmare”, punctate cu picante nuanțe sexiste. Mai puțin credibilă apare figura preotului Mambo (Dragoș Pop), ridiculizat până la grotesc, un popă dispus să învețe engleza pentru a fi în rând cu lumea în schimbare și să „adapteze” slujbele la tehnica digitală pentru a atrage tineretul la biserică. Este de ordinul evidenței plăcerea actorilor de a întruchipa personaje vii, din imediata noastră apropiere, de a juca într-o comedie românească de actualitate, poate prea mult așteptată, aflată încă într-un con de umbră inadmisibil.

foto: Nicu CHERCIU

TEATRU: Lucian POP: IARBA ÎNTUNERICULUI (comedie)

         O fierărie modestă, cu nicovală, foale şi vatră pe care se încing cărbunii. Mai este o masă şi câteva scaune.Un dulap. Arghir cu Floncea şi Dorel, stau la masă cu ceştile de cafea în faţă.

 

 

ARGHIR   Eu nu ştiu ce înseamnă să se ţină omul de cuvânt. De aceea, odată cu banii, au fost inventate şi contractele. Scrii frumos pe hârtie, semnează ambele părţi, apoi te apuci de treabă, fără frica de-a rămâne cu marfa în braţe, ori neplătită.

FLONCEA   În oraşul ăsta de buzunar am crescut toţi trei, ca fraţii. Dar uite că socialul şi-a luat partea lui. Tu Arghire, te fâţâi cu geanta diplomat de colo până colo, după contracte, iar noi Dorele, îmbrăcaţi în salopete, batem de zor cu ciocanele, fierul, până este cald.

ARGHIR   Sunt oare de invidiat că umblu la costum şi cravată? Ia să nu vă plătesc o lună, două, hai trei, că am copilărit împreună, ce s-ar întâmpla?

FLONCEA    Frate, frate, dar brânza-i pe bani. Am sări pe tine ca  leii înfometaţi.

ARGHIR  Vedeţi? Banul, ochiul Dracului. Dar eu pot afirma cu mâna pe inimă, că  aseară l-am prins pe Dumnezeu de picior! Tocmai ieşea să ieie aer.

FLONCEA  Cine ieşea?!

ARGHIR   Singurul client al „Continentalului”. Deoarece scumpii noştri conaţionali n-au descoperit încă hotelurile. Ai ceva treabă în târg, vii şi dormi confortabil în gară .                                                                                                                                                 

FLONCEA   M-am dumirit. Zi aşa. Americanul. Milionarul excentric care-i vede pe toţi oamenii pitici.

DOREL La banii lui, eu i-aş vedea gâze, nu ditamai pitici!

ARGHIR   Am făcut o cruce mare în sinea mea, şi  i-am tăiat calea: „- Bună seara domnule milionar!   – Bună seara domnule băştinaş. Sunt foate trist.  –  Iartă-mă că dau buzna în preţioasa dumitale viaţă particulară, dar de ce eşti trist?   – Că n-am cu cine bea o bere!   – Îţi stau la dispoziţie.   – Dumneata cu ce te ocupi?  – Am o mică afacere.   – Ce afacere?   – O fierărie clasică în care sunt dotaţi  caii cu potcoave.   – Şi câţi pitici ai sub mână? Ehei, domnule Arghir, aş da oricât să-i văd  aevea, ca în poveşti!…Auzind eu aşa ceva…am avut.. o sclipire de geniu!…I-am răspuns : Domnule milionar! La mine în fierărie, ce figură de stil, ce vorbă de duh?! Lucrează doi pitici autentici , în carne şi oase!  – Nu se poate! – Ba se poate! – Dacă-i pe-aşa,  îţi comand de pe acuma o mie de potcoave!”

FLONCEA   Mamă soare!!! O mie de potcoave. Ai auzit Dorele? Avem de lucru două luni întregi, la capacitate maximă.

DOREL  Arghire, eşti mare. Dă-mi voie să te pup.

ARGHIR  N-avem vreme de sentimentalisme. Într-o jumătate de ceas, vine  să vadă minunea. Uite aici echipamentul  de pitici. Cizmuliţe roşii, căciuliţe cu ciucuri, bărbi albe până la genunchi. Îmbrăcaţi-vă repede.

DOREL  Stai  aşa. Să ne înţelegem. Potcoavele ni le plăteşti la tariful obişnuit. Trei lei pe bucată. Dar  pentru hainele ăstea caraghioase?

ARGHIR  Câte o sută de căciulă.

DOREL  Gând la gând cu bucurie.

ARGHIR  În orice situaţie, ca om de afaceri, rămân cu picioarele pe pământ. Nu mă las furat de val. Cu americanul am semnat un contract… care nu vă priveşte… iar cu voi, subiacent, altul. Citiţi-l.

( Dorel i-a  hârtia întinsă de Arghir şi citeşte )  Subsemnaţii Floncea  T. şi Dorel M. ne angajăm ca în data de duăzeci şi trei, luna curentă, anul curent, să purtăm echipamentul livrat de către  Arghir Z., patron şi meneger general al fierăriei  „Potcoava fermecată”, în schimbul sumei de o sută  de lei… Nu-i clar! Lasă loc de interpretări. Se poate înţelege că banii ăştia sunt pentru amândoi, nu pentru fiecare în parte!

ARGHIR Aşa mă ştiţi. Umblu cu alba, neagra? Vă daţi seama în ce tensiune stau? Dă hârtia.

( Arghir o complectează silabisind .)  Menţionez că acestă sumă se va plăti pe persoană, separat, nu pe colectiv…Este bine?

FLONCEA   Mai încape vorbă?

ARGHIR  Semnaţi repede şi îmbrăcaţi-vă ca la armată!

FLONCEA  Lasă râdă de noi…

DOREL  Zi-le pe nume: Pârligarii oraşului. Băşinoşii!

FLONCEA  Că cine v-a râde la urmă  cu buzunarele pline?!

ARGHIR  Echiparea.

Cei doi îşi pun bărbile de pitici.

   DOREL  Vă amintiţi? De circ.

   ARGHIR Când am vrut să ne facem un circ particular?

   FLONCEA  Frumoasă-i copilăria! La ce visam, pe-atunci, cu circul,  mai mult şi amănunţit? La o listă de oamneni de pe strada noastră. Din banii câştigaţi, ce să le cumpărăm fiecăruia.

ARGHIR   Ce-i şi bunătatea… Ca visele.

DOREL   Ţine de colilărie.

FLONCEA  Dar acuma, noi nu suntem buni? De-aş avea banii milionarului, credeţi că nu i-aş împărţi în dreapta şi în stânga?! Dar aşa, mă bucur că nu mi se scufundă barca, cu nevasta, cu cei doi copii, de la un salar la altul. 

 

 

 

–––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

 

 

 

 

         În ţinută de pitici, Floncea cu Dorel  îşi fac de lucru cu o potcoavă. Unul o ţine cu un cleşte mare pe nicovală iar celălat o ciocăneşte mărunt. Intră Arghir însoţit de milionar.

 

 

ARGHIR  Ce-ai crezut domnule milionar? Aruncăm numai vorbe în vânt? Se poate aşa ceva? Îţi dau voie să-i pipăi.

MILIONARUL  Văd şi sunt pe deplin mulţumit. Prima clauză a contractului este îndeplinită.

DOREL  Sunt tare curios pe ce sumă la-ţi semnat.

MILIONARUL  Se vede că nu trăieşti în America. Între angajatori, contractul este strict secret. Cei care îl duc la îndeplinire,  trebuie să se mulţumească cu salariile al căror nivel minim este stabilit prin lege. Te înţeapă invidia că nu eşti patron? Luptă. Sistemul te încurajează. Dar ca să te scalzi într-o piscină plină de bancnote, dedesupt, în lumea piticilor, fiecare bănuţ trebuie controlat la sânge!

ARGHIR  Lăsaţi filozofia. Concret. Ce primă clauză domnule milionar?!…că am semnat contractul la modul general. ( Scoate o hârtie şi citeşte) Cu dreptul de-a rămâne sub numele anonimatului, eu şi atât, Americanul, dacă văd doi pitici autentici în fierăria Potcoava fermecată  îl recompensez pe patronul aceteia, cu suma de…mă rog…cum ai zis…strict secret. Urmează  semnăturile. Insist. Ce primă clauză?

MILIONARUL  Păi, cu un asemenea contract ceţos, te aduc dacă am chef, la sapă de lemn. Unde lucrează piticii?

ARGHIR  Piticii sunt fierari şi lucrează la forjă.

MILIONARUL  Nimic de imputat. Am toate elementele, aici de faţă. Locul însă nu se potriveşte.

FLONCEA  Ce loc? Fă să priceapă şi prostimea.

MILIONARUL  Conform legendelor, piticii sunt fiinţe subpământene. Lucrează în catacombe.

ARGHIR   L-aţi auzit?  American bătut în cap, dar are dreptate.

FLONCEA  Nimic mai simplu.  Uite domnule milionar, chepeneagul de la pivniţă. Doar unde crezi că  batem fierul până este cald? Acolo. Jos.

DOREL  Pivniţa fiind o catacombă amenajată.

FLONCEA  Ghinionul tău domnule milionar. Tocmai ne-ai surprins în pauza de masă.

DOREL De ce ieşim să mâncăm aici… la masa  din biroul patronului? Simplu. Printre îmbucături, ne încărcăm cu energie solară.

FLONCEA  Pitici, pitici, dar  măcar odată pe zi, ca delfinii, trebuie să ţâşnim la suprafaţă.

DOREL   Apoi n-ai grijă, plonjăm  fericiţi  în lumea noastră chioară!

ARGHIR  Ni s-a dus vestea că suntem leneşi, neserioşi în respectarea contractelor. Să demonstrez contrariul, le-am impus un ritm infernal. Chiar şi în pauza de masă, într-o mână sendviciul, în cealată ciocanul. Şi pentru mine şi pentru ei, că suntem un colectiv unit, contractul este sfânt. Murim pe baricade dar îl onorăm la timp! Haide Floncea, haide Dorel, gata cu boieria, umflaţi nicovala şi coborâţi-o în mediul ei natural.

( Arghir deschide chepeneagul de la pivniţă. Cei doi ridică  nicovala de pe soclul ei şi o coboară în pivniţă. De acolo, strigă şi unul şi altul.)

FLONCEA  Patroaneee Arghir!!! Adu-ne ciocanele!

DOREL  Găleata cu apă de răcit!

FLONCEA  Cleştele de prins!

DOREL  Drugii de fier!!!

ARGHIR Drugii de fieeer?… Adică materia primă pentru potcoavele domnului milionar?

FLONCEA Daaa! Materiaaa primăăă!

ARGHIR  I-ai auzit? Cu ăştia nu te joci. Când se apucă de treabă, mânâncă foc!  Haide domnule milionar, dă şi dumneata o mână de ajutor că nu ţi-o cădea moţul!

MILIONARUL  Scrie în contract să mă implic şi eu?

ARGHIR  Specificul ţării noastre. Munca patriotică. Nu se normează, dar nici nu se plăteşte.

MILIONARUL Aşa da. Este corect.

( Şi el şi Arghir apucă găleata, drugii, cleştele, ciocanele şi coboară cu ele pe scară  în pivniţă, unde de-abia se vede la lumina ce pătrunde prin chepeneagul de deasupra.)

ARGHIR  Ce-ai crezut? Că te îmbrobodim? Observi în colţ grămada de cărbuni? Cu ajutorul lor, înroşim drugii. Ţine de secretul meseriei, nuanţa la care metalul devine maleabil, fără pericolul topirii, şi-l modelăm apoi după cerinţe.

MILIONARUL  Ce întuneric! Cum de nu vă daţi peste mâini?!

ARGHIR Lucrează la  o lampă cu petrol.

MILIONARUL  Eu ştiu că lămpile cu petrol dau o lumină roşiatică, obositoare.

FLONCEA   Obişnuinţa. A doua natură a… piticilor!

DOREL  Din moşi strămoşi, ochii ne sunt reglaţi pe lungimea ei de undă. Încă bunicul avea nostalgia opaiţului.

FLONCEA  Dacă ne vrei răul, aprinde-ne deasupra capului un bec. Orbim instantaneu.

ARGHIR   Poate domnul milionar, curios cum este, vrea s-o cerceteze. Măi, măi, n-o văd la locul ei. Unde este lampa cu petrol?!

FLONCEA  Uiţi de la mână până la gură. I-ai împrumutat-o babei Safta. Un gest caritabil, de toată lauda, până îşi bagă curent electric. Dacă nu în viaţa asta, în cealaltă. De-aceia ţi-am zis să laşi chepeneagul deschis peste zi. Pentru lumină.

DOREL Încă ne prisoseşte!

ARGHIR  Fugi Floncea, la babă, după lampă. Te lăsăm domnule milionar s-o desfaci pe bucăţi, dacă vrei să-ţi dai seama cum funcţionează. Are rezervor de petrol, feştilă, şurub de reglat intensitatea, sticlă.

MILIONARUL  Nu vreau. Pune mâna pe mine. Simţi cum tremur?

ARGHIR   Schimbarea de temperatură. Sus cald, aici frigider. De altfel, pentru ce  sunt piticii faimoşi cu  hărnicia lor? Pentru că frigul le dă ghes să lucreze nencetat. Haide afară. Nu sunt obişnuiţi cu vizitatori. Îi deranjăm.

FLONCEA   Cred că ţi-ai dat seama domnule milionar cu ce  pitici de toată încrederea  ai de-a face.   Contractul  este pe mâinile cui trebuie. Ieşi liniştit.

MILIONARUL  Mi-am dat seama. Îmi cer iertare, cum, am avut până adineaori cea mai proastă părere despre voi.

ARGHIR  Despre noi, în general, ca naţie, ori punctual, despre mine, el şi el?

MILIONARUL Puncutal. Desptre tine şi tine şi tine.

ARGHIR  Poate ne-a scăpat ceva. Omul mai greşeşte. Fără rea intenţie. N-am fost destul de serviabili? De promţi? Spune-ne fără jenă, chiar suntem bucuroşi să ne îndreptăm!

MILIONARUL  Va orbit complect strălucirea milioanelor mele!

ARGHIR  Nici vorbă. Pentru mine eşti un simplu client. Hai să recunosc cinstit. Cu câţiva centimentri mai breaz decât domnul Vintilă, vizitiul dricului orăşenesc care ne comandă doar câte opt perechi de potcoave deodată. Dar atât şi nimic mai mult.

FLONCEA   Te-am întâmpinat cu plecăciuni?

DOREL  Ori ne-au căzut fălcile, ca în faţa unui extraterestru?

MILIONARUL  Încă nu, dar o să vă cadă.Chiar atât de mult m-am schimbat?

ARGHIR   Mai întrebi? Aseară erai un străin care nu avea cu cine bea o bere. Acuma eşti un răutăcios. Iei peste picior trei oameni cumsecade. Merităm una ca asta? Ţi-am dat în cap? Dacă omul vrea să vadă nişte pitici, hai să-i facem bucuria asta!

DOREL  Adică ce vrei să zici?  Că noi, pentru un pumn de bani, n-avem tată, n-avem mamă ?

FLONCEA  Demnitate?

MILIONARUL Despre altceva este vorba. Îmi menţin în continuare opinia. Şi ştiţi de ce?

FLONCEA  Ştim. Vrei să simţi pe pielea ta cum reacţionează piticiii călcaţi pe coadă.

DOREL  Adică, te bumbăcim până vezi stele verzi, în loc de dolari.

ARGHIR  De ăsta-mi eşti?! Am citit. Cunoaştem. Un procesoman. Târăşti firmele prestigioase prin tribunale. Pentru tot felul de chichiţe de doi bani. Dar tu câştigi de pe urma lor, milioane. Se prea poate. În America ta. Aici însă, ţi-ai găsit naşul! Cu mine nu-ţi merge. ( Scoate o hârtie. ) Ăsta-i contractul? ( Îl rupe mărunt. )   Unicul exemplar!…Să-mi aduc aminte. Oare ce stipula? Pitici de mărime potrivită. Bărbi naturale…Vai ce rău îmi pare. Cu ce dovadă ne prezentăm la tribunal? ( Către cei doi. ) Voi ce mai staţi? Dezechiparea!

DOREL  Ce te aprinzi? Gândeşte la temperatura  beciului.

FLONCEA   Cunoşti domnule milionar, replica aceea celebră din filmele de groază? De aici nu scapă nimeni viu?

MILIONARUL  Mai fac o încercare, poate vă aduc pe drumul cel bun. Domnul Dorel a pomenit de un extraterestru. Concentraţi-vă. Priviţi-mă cu luare aminte. Mi s-a spus că am un profil caracteristic.

DOREL  Ne-am pricopsit. Noi pitici, el omuleţul verde. Să ne fie de învăţătură fraţilor. Când vine vorba de bani, creierul nostru nu-i mai breaz decât al peştelui ce sare pe râmă.

ARGHIR În ce postură ridicolă ne-ai pus. Vei plăti!

MILIONARUL Să dau cărţile pe faţă, până nu mănânc bătaie dintr-o regretagilă eroare. Eu sunt elevul care acuma cinsprăzece ani s-a angajat la fierăria dumitale, domnule Arghir, să câştige şi el un ban de buzunar pe timpul vacanţei… Nici acum nu mă recunoaşteţi?!

FLONCEA  Grea problemă ne-ai pus. Irezolvabilă. Că în fiecare vară ne suplimentăm forţa de muncă. Chiar şi cu câte trei ucenici. În anii foarte buni. De excepţie.

DOREL  Verile fiind sezonul de vârf al cailor.

ARGHIR  Parcă!.. Bată-te să te bată…Tu eşti…Îmi scapă numele…Uită-te domnule cum au trecut cinsprăzece ani…

FLONCEA  Pentru unii fără nici un folos.

ARGHIR  Pe vremea aceia… erai mai tânăr!

MILIONARUL  Mai tânăr şi naiv. Credeam că oamenii sunt buni. Dacă le spui că  ţi-e  frică de ceva, ei sar să te apere de lucrul acela.

ARGHIR  Doar nu-i fi?… Incidentul acela regretabil.

MILIONARUL  Tocmai eu sunt. V-am zis că nu suport întunericul nici măcar zece minute. Dorm cu lumina aprinsă.Cum dau de el, mă apucă frisoanele. Darămi-te să stau închis, de unul singur, o noapte întreagă în pivniţa asta?! 

ARGHIR  Nici acum, după cinsprăzece ani nu ne crezi?! Să-ţi repet. Te-am trimis după o găleată de cărbuni. Bun. Apuci găleata, nu asta, că am schimbat-o, cum la cea veche, pe care ai folosit-o tu, i-sa rupt fundul, deschizi chepeneagul, cobori scara…şi tocmai în momentul acela auzim: Foc! Foc ! Foc! Adică ce era? Frizeria lui  Boacă de peste drum. De tulburaţi ce  eram, eu am ieşit afară cu o chitanţă în mână, Floncea cu  potcoava în cleşte… iar tu Dorel?

DOREL  Eu… ce aveam oare în mână?! Gata, mi-amintesc. Voiam să mă spăl. Săpunul!

ARGHIR Ei, vezi? Au venit pompierii, oraşul întreg s-a adunat ca la circ, tămbălău mare, am uitat cu totul de tine.

MILIONARUL   Aţi trântit peste mine chepeneagul intenţionat. Ştiind  bine că nu suport întunericul. O noapte întreagă! Mă mir că nu m-am dereglat complect.

ARGHIR Care a fost cu ideia să-l închideţi  aici?…

FLONCEA  La ce meserie plină de funingine avem, este chiar indicată câte o poznă… nevinovată în fond… că doar nu l-am lăsat, doamne iartă-mă, îngropat în pământ. Cum devii bărbat? Dai piept cu ce-i mai de temut pentru tine.

ARGHIR  De-atunci îi vezi pe toţi oamenii pitici?

MILIONARUL  De-atunci.

FLONCEA  Nu-i aşa de mare nebunia, dacă a făcut avere în America. Ţara unde şi cei mai sănătoşi la cap, greu răzbesc.

ARGHIR  Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. Domnule milionar, suntem gata să te servim şi în sensul ăsta. Ai stat închis o noapte întreagă, Floncea, drept pedeapsă va sta… o săptămână… de la A la Z!

MILIONARUL   Credeţi că revin după cincisprăzece ani pentru răzbunare?!

ARGHIR   Domnule milionar, suntem toţi trei oameni dintr-o bucată. Spune-ne pe şleau. Ce doreşti?

MILIONARUL   Atunci… în noaptea aceia… răscrucea vieţii mele pot zice… a ieşit chiar din peretele ăsta, un pitic… care a stat să-mi ţină de urât până către dimineaţă când  domnul Floncea şi-a făcut primul apariţia la fierărie şi m-a eliberat.

ARGHIR  Frumos din partea piticului.

MILIONARUL   Tocmai era în drum către rădăcina unui anumit copac… să-i fiarbă din ea un ceai mamei lui… care era bolnavă… când m-a auzit plângând… că ei, piticii,  detectează până şi tropăitul picioruşelor de furnică. Gândindu-mă ce problemă urgentă are, l-am asigurat că mă descurc şi de unul singur în întuneric, să-şi vadă de drumul lui către rădăcină, dar mi-a replicat: Noi piticii, avem un adevărat cult pentru oamenii de suprafaţă. Te implor, lasă-mă să stau cu tine că altfel, apăsat de vinovăţie şi inutilitate, îmi pun ştreangul în gât… Aveam de ales? L-am lăsat.

ARGHIR   Bine ai făcut. Însă ce legătură avem noi cu toate ăstea?!

MILIONARUL  Stăteam de vorbă cu el… şi  curios lucru… cum sunt un om cu picioarele pe pământ… dar în momentele acelea… pe nesimţite… întunericul pivniţei şi-a schimbat înfăţişarea. Din motiv de groază, a devenit prietenos, zâmbitor, blândeţea în persoană… şi numai ce m-am trezit că-l invidiez pe pitic pentru fericirea lui de-a hălădui prin nesfârşitele tuneluri ale pământului, pline de noaptea aceia caldă, ocrotitoare. Într-un cuvânt, jinduiam la statutul de pitic. Dar ce mi-am zis, oftând? Dacă pentru simplul motiv că nu îl laşi să te ajute, este  în  stare să-şi pună ştreangul în gât, atunci, odată ajuns tovarăşul lui,  cine ştie, mă proclamă zeul lumii subpământene şi-i fac praf tradiţiile, ierarhiile. O adevărată crimă.

ARGHIR  Ai dreptate. Cu ce te putem ajuta?

MILIONARUL  Chiar şi când îmi era mai greu în America, nu trecea seara, să nu mă gândesc la pitic. Oare a ajuns în timp util cu rădăcina la maică-sa?

ARGHIR   Dar…n-a specificat în ce stare a lăsat-o? Gravă…ori numai aşa… o indispoziţie de moment?

MILIONARUL  N-am avut curajul să-l întreb.

ARGHIR  Noi cu ce te putem ajuta?

MILIONARUL   Rămâneţi peste noapte aici. Cum are auzul foarte fin, imposibil să nu vă contacteze. Întrebaţi-l doar atât:  Cum se simte maică-ta?… Îmi faceţi serviciul ăsta?

ARGHIR   De ce nu?… Însă… domnule milionar…. ai avut şi dumneata adineaori nişte frisoane… este greu întunericul ăsta din pivniţă, mai greu decât cel al nopţii de afară.

FLONCEA   Peste greutatea întunericului, pune la socoteală frigul, umezeala.

DOREL   N-avem aici, grup social.

FLONCEA  Cele mai detestabile condiţii cu putinţă.

ARGHIR   Asta n-ar fi nimic, treacă meargă, din altă parte ne paşte pericolul major… Dacă ne vrăjeşte şi pe noi întunericul?!

FLONCEA   Cum suntem nişte firi slabe, impresionabile… parcă mă văd… fugind prin tuneluri, cu poliţia pe urmele mele, să mă scoată afară.

DOREL  Cu infirmierii.

FLONCEA  Vai de capul nostru, ajungem la balamuc.

DOREL  De râsul lumii. Se vor minuna: Ce streche i-a lovit pe cei trei de se cred cârtiţe ? Se feresc de lumină ca dracul de tămâie?!

ARGHIR   Băieţii au dreptate. Nu te joci cu tentaţia întunericului. Cine ştie dacă-i facem faţă?

MILIONARUL   Am înţeles. Domnule Arghir, fă un deviz cu toate riscurile ridicate de către domnii Floncea şi Dorel. Evaluează-le. Tradu-le în bani.

ARGHIR  Ce ziceţi? Îl ajutăm ori nu?

FLONCEA   Oameni suntem.

DOREL   Pe mine unul, m-a impresionat piticul. Sunt curios să-l cunosc.

ARGHIR  Dar dacă întreabă de dumneata?

MILIONARUL  Dacă întreabă de mine? Asiguraţi-l că sunt bine.

ARGHIR  Şi unde eşti? Aici ori departe?

MILIONARUL   Departe.

ARGHIR   Cât de departe?

MILIONARUL  Ajunge atât. Nu intra în detalii.

ARGHIR  Am înţeles. Discreţie totală. Fii pe pace că-ţi rezolvăm problema asta de conştiinţă în cel mai diplomatic mod .

FLONCEA  Spune-ne sincer. Pentru  marea întâlnire cu piticul dumitale, ne-ai întins nada cu echipamentul ăsta ?

DOREL  Ce şi crezi! Să se simtă în largul lui. Că are de-a face cu alţi pitici.

MILIONARUL  Ma-ţi desconspirat!

ARGHIR  Vedeţi voi… ce înseamnă un mare om de afaceri… gândeşte cu două, trei mişcări înainte. Felicitări domnule milionar. Du-te liniştit la hotel.

MILIONARUL  Mă duc. Dimineaţă la prima oră sunt aici. Succes. ( Urcă scara şi iese prin chepeneag. )

FLONCEA  Tu chiar vrei să ne ţii toată noaptea în văgăuna asta?!

DOREL   Să păzim grămada de cărbuni?

ARGHIR   Americanii ăştia… sunt nişte tipicari. Caută nod în papură. Dacă vine şi ne controlează? Merită să riscăm? Ce-i o noapte? Trece în cât ai pocni din degete dacă eşti cu gândul în altă parte.

FLONCEA  Cu gândul la ce?

ARGHIR  Cu gândul la buzunarul americanului. Îl ard de nu se vede.

DOREL  Aşa da, mai vii de-acasă.

ARGHIR   O sută pentru frig, o sută pentru lipsa condiţiilor igenice…şi cât?… cât?…pentru întunericul fermecat?!

FLONCEA  Zi tu.

ARGHIR   Cinci sute!

DOREL   E prea de tot!

ARGHIR   După viziunea lui, este pielea noastră în joc. Riscăm  să ne îndrăgostim de întuneric. Nu valorăm atâta? Cinci sute?!

FLONCEA  Unde-l poate duce banul pe om! Tapează-mă din cap până în picioare cu  hârtii de-un milion şi nu-mi mai trebuie costum de scafandru, tub de oxigen, să ajung pe fundul oceanului, dacă  acolo-ţi convine să mă trimiţi!

 

 

––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

 

 Lumina dimineţii. Cei trei  stau în fierărie cu câte o cafea în faţă. Nedormiţi. Cască. Floncea şi Dorel în costumele de pitici. Dar şi-au desprins bărbile albe. Arghir, cu pixul în mână, face nişte calcule pe o foaie, apoi le trece într-o factură fiscală.

 

FLONCEA   Ce?! Îi dai milionarului factură? Doar nu vrei să afle Doboş de la fisc cum l-am îmbrobodit?!

ARGHIR  Aşa mă ştii? Factura asta-i de pe vremea  lui Pazvante chioru. Tata cu chichiţele lui de-a păstra şi capetele de aţă. Bine zicea:  Te şi miri când îţi prinde bine un lucru de aruncat.

FLONCEA   N-am sărit oare calul cu ăia cinci sute?

DOREL  Tu ai o obsesie. L-ai auzit  cum s-a exprimat: Fraţilor, nu mă interesează cât costă, important este să-mi liniştesc cugetul că a ajuns la timp cu rădăcina .

 ARGHIR  Voi nu vă băgaţi în discuţie. Mi-am făcut deja tactica cum să-l abordez.

DOREL   Eventual… nişte mici complectări… că doar şi noi am fost martori…

ARGHIR   Uite-l că vine.

FLONCEA  Doamne ajută!

( Milionarul intră în fierărie )

MILIONARUL  Bună dimineaţa domnilor. N-am închis ochii toată noaptea. Să fi avut piticul ceva puteri hipnotice ? Cum de n-am scăpat în toţi aceşti ani de el?  Noapte de noapte, cuţit în rană mă durea bunătatea lui nemaipomenită, dusă până peste simţul  instinctului de conservare. Că am uitat să vă  amintesc următorul pasaj din conversaţia noastră: – Piticule, piticule, n-am nici un prieten în lumea de deasupra. Sunt singur. Toţi colegii mei de liceu s-au risipit pe la mare, pe la munte, prin străinătate. Numai mama n-a avut bani. – Lasă-mă atunci să-ţi fiu eu prieten! Vin cu tine în lumea solară! – Dar nu vei orbi? – Ba da . Şi mai mult decât atât. În zece minute iese fum din mine. Ard! Dar nu este nici un necaz. Dimpotrivă. Sacrificiul mă va face fericit. Mi-am îndeplinit menirea! – Ce  menire?!… şi aici, piticul şi-a pus  capul în piept… şi numai ce am văzut, nici eu nu ştiu cum, în întunericul acela  cu caracteristici deosebite, strălucindu-i două lacrimi pe obraji !… Voi ce credeţi că este la mijloc?

ARGHIR  La mintea cocoşului. Dumneata ne-ai informat că îi vede pe oamenii de suprafaţă ca pe nişte zei.

DOREL   Mai pe şleau spus. El crede că raiul este la suprafaţă. Iar noi, amărâţii, pe care-i bate lumina până le iese şi pe nas şi pe urechi, credem că raiul este al milionarilor.

ARGHIR   Iar milionarii închid cercul. paradisul este al piticilor!

FLONCEA  Am altă ipoteză. Dacă piticii sunt o ramură umană, care din cauza unei nenorociri, a recurs la acestă retragere în catacombe?!

MILIONARUL  Ai pus punctul pe i! Felicitări. Dar ce anume?

FLONCEA  De unde să ştiu eu? Un biet fierar, cu nevastă şi doi copii, care abia îşi duce  traiul de pe o zi pe alta.

MILIONARUL  Ai o gândire sănătoasă domnule Floncea. Eşti pe drumul cel bun. …Haide-ţi  acum, vorba aceia, să nu uităm pentru ce-am venit. L-aţi… întâlnit?!

ARGHIR  De câte ori trebuie să-ţi repet domnule milionar, că suntem nişte oameni serioşi care  promit doar lucruri realizabile?…Am vorbit cu el, dacă asta te interesează!

MILIONARUL  Piticul meu! … Trăieşte?! Voi vă bateţi joc de mine. Trăieşte?!

ARGHIR  Nu numai atât. Este bine şi sănătos!

FLONCEA  Plin de optimism. Dornic de-a ne sări şi nouă în ajutor.

MILIONARUL   Mi-aţi luat o piatră de pe inimă. Bietul de el… cum să-i spui că are   grave probleme psihice? Şi-a schimbat căciuliţa?… ori tot cu aia roşie-i pe cap?

ARGHIR  Nu ştim, că nu l-am văzut.

MILIONARUL  Adică… ce vrei să zici? N-a scos piatra din perete? Nu l-aţi văzut cum ar fi stat într-o fereastră?

ARGHIR  Am  conversat doar cu el. S-a scuzat. Fraţilor, şi de data asta sunt grăbit!  În drum către rădăcină.

FLONCEA  N-a uitat însă, cum îi stă în caracter, să ne întrebe: Vă pot ajuta cu ceva?

DOREL   Nu,nu,nu! am strigat  toţi trei într-un glas. Du-te liniştit, vezi-ţi de-ale tale.

ARGHIR  Şi… şi… l-am mai întrebat… Indispoziţia mamei tale, este de moment ori ceva grav?

FLONCEA  Acolo… ne-a răspuns el… o simplă migrenă. Te-ai liniştit acuma domnule milionar? Eşti împăcat?

MILIONARUL   Dimpotrivă. Vă bateţi joc de mine. Mă jigniţi. Un leu nu vedeţi de la mine!

FLONCEA  Iar începe.

DOREL  Staţi aşa. Ştiţi de ce se simte jignit? Că nu a întrebat de el.

ARGHIR Asta-i supărarea domnule milionar?

MILIONARUL  Am petrecut cu piticul o noapte unică. O noapte fermecată! Mi-a răsturnat toate valorile în care credeam.

ARGHIR Noi am vrut în primul şi în primul rând să-ţi aducem vestea ce-a bună, pentru problema care te-a chinuit noapte de noapte în anii aceştia: Problema rădăcinii. Ai răbdare, că acuma vine partea cea mai interesantă.

FLONCEA   Apoi, numai ce l-am auzit strigând: Dar prietenul meu de cruce, l-a care i-am ţinut de urât o noapte întreagă, ce face? Mi-e dor de el.

MILIONARUL  Aşa m-a caracterizat? Prieten de cruce?

FLONCEA   Da.

MILIONARUL Nu înţelegeţi voi ce adânc a vorbit. Şi?

ARGHIR   Apoi s-a năpustit peste noi cu cu sufletul la gură: Unde eşti, cum o duci, când vii să-l mai întâlneşti?

MILIONARUL  Am mari responsabilităţi. Mii de oameni depind de mine. Aşa a întrebat? Când vin să-l mai văd ?… Să termin divorţul prima dată.

FLONCEA   Sunteţi în divorţ?

MILIONARUL   Ce treabă ai domnule Floncea cu viaţa mea personală?! Nu se face aşa ceva.

ARGHIR   Ca o leliţă de la ţară este Floncea. Noi, ne ştiţi doar, de aci aţi plecat, suntem toleranţi, curiozitatea este pentru unii o boală, mai închidem ochii la oamenii ăştia, limbuţi şi aplecaţi peste tine. Nu-i băgăm în seamă.

 MILIONARUL  Educă-te domnule Floncea, poate te-apleci peste un om care crede că vrei palme!

Râd cu toţii.

 MILIONARUL   Odată şi odată voi face  pasul ăsta. Un vis atât de modest şi de realizabil…Vă mulţumesc dragii mei.

ARGHIR N-ai pentru ce. ( Îi întinde factura. Milionarul îşi aruncă fugitiv privirea peste ea şi-o aruncă neglijent pe masă.)

MILIONARUL  Este  O.K. De cruciuliţă n-a pomenit nimic?

ARGHIR  Sincer să fiu, sunt cam tare de urechi şi cum vorbea prin perete îl auzeam înfundat.

DOREL  Eu chiar am vrut să-l întreb. Despre ce cruciuliţă este vorba, dar cum se grăbea, m-am lăsat păgubaş.

MILIONARUL  Inocent, inocent, dar a ştiu să mă şantajeze.

ARGHIR  Prea mult spus: Şantaj. Probabil nu şi-a dat seama.

MILIONARUL  Crezi?

ARGHIR  Bag mâna în foc.

MILIONARUL  Cum ai zis. Probabil nu şi-a dat seama. Atunci putem să-i zicem : Un fel de şantaj  făcut de către subconştientul lui. Domnule Floncea. Domnule Dorel. Voi ce părere aveţi?

FLONCEA  Treabă delicată. Ne depăşeşte.

MILIONARUL  Înseamnă că în secret  îşi doreşte  să-i fiu tovarăş de subteran. Altfel nu mi-o cerea.

ARGHIR  Cruciuliţa?

MILIONARUL  Cadou de la mama.Când am reuşit la liceu.

FLONCEA    Dar ce l-a apucat să ţi-o ceară?

MILIONARUL  Către dimineaţă, când lumina a început să pătrundă printre scândurile chepeneagului, s-a întristat că n-o să  ne mai întâlnim în viaţa asta. Îţi jur, i-am replicat, te voi căuta. – Nu te cred. – Ba da. Crede-mă. – Nu te cred. –  Vrei o dovadă? … – Da! Vreau o dovadă! – Poftim! Obiectul la care ţin cel mai mult. Pune-ţi-l la gât. Să nu-l pierzi. Mă voi reântoarce după el!

ARGHIR  Noi te-am ajutat cât am putut… Dacă eşti de acord cu factura ne-o  plăteşti în forma actuală… dacă ţi se pare exagerată…  stăm la negocieri până ajungem  la  suma convenabilă ambelor părţi… şi cu asta… colaborarea noastră ia sfârşit… mai încolo n-avem ce căuta… e problema dumitale pur personală…

MILIONARUL Nu-i cinstit. Mă părăsiţi tocmai la mijlocul drumului. Trebuie  să-mi recuperez lănţişorul cu cruciuliţă.

ARGHIR  Doar nu crezi că ni-l dă nouă. Nişte străini.

MILIONARUL  Ziceţi-i că sunt foarte ocupat… mii de oameni depind de mine… nu mă pot dezlipi de ei… ziceţi-i şi de divorţ.Cum scap de aspiratorul de bani, că asta este nevastă-mea, un aspirator de bani!!!… iertaţi-mă, am ridicat vocea… nu se poate, vrea să mă lase în fundul gol!…umblă să mă scoată iresponsabil, de ce , de ce vă zic toate acestera, ştergeţi-le!… Îmi chinui piticul cu prostii.

FLONCEA  Orice i-am zice, vorba lui Arghir, nu  ne crede. Propun  un compromis. Rămânem cu toţii peste noapte aici. Dacă vedem că întunericul începe să te prindă în mrejnele lui, una două, te înşfăcăm şi afară cu tine!

MILIONARUL  Nu, nu, nu!…Mi-e frică. O frică iraţională să-l mai întâlnesc.

ARGHIR  Atunci lasă-te păgubaş.

MILIONARUL  Cuvântul este cuvânt. Spuneţi-i… ceva extrem… că …am căzut la pat. Ultima mea dorinţă. Lănţişorul.

ARGHIR  Îţi dai seama în ce situaţie penibilă ne pui? Oameni serioşi, cocoşaţi sub  o minciună gogonată ?

MILIONARUL   Zi-mi o sumă. Nu te mai complica cu facturi. În momentul ăsta bag mâna în buzunar şi  scot banii! Cât?

ARGHIR  Zece mii.

FLONCEA  Dă-o în măsa de treabă! Fii şi tu rezonabil.

DOREL  Nesătulului i-se i-a darul.

ARGHIR   Eu sunt şeful. Eu hotărăsc. Nu-i convine, adio lănţişor.

MILIONARUL  Zece mii ai zis, zece mii rămâne. Ne vedem mâine dimineaţă. Succes!

( Milionarul iese grăbit din fierărie. )

ARGHIR  V-a plăcut ce tare am jucat?

DOREL  Dar unde-s banii? Era vorba că ţi-i dă pe loc.

ARGHIR  La cât de tulburat era, nu l-aţi văzut  cum s-a îndreptat să iasă  în stradă  prin chepeneag ?! N-aveţi grijă, mâine dimineaţă-i zic. Până aici ţi-a fost domnule milionar. Banii jos şi ochii la uşă!

FLONCEA   Aşa da.

DOREL  Mi-e că şi mâine ne prosteşte cu cine ştie ce chichiţă. Mai ştii?!… Poate aflăm că piticul îi este dator cu cine ştie ce sumă… şi  dacă vrem partea  noastră… trebuie prima dată să recuperăm de la el banii milionarului!

FLONCEA    Vom ajunge  de râsul curcilor!

ARGHIR    Încă n-am ajuns…dar ştiţi cum putem ajunge? Dacă  pornim în căutarea piticului cu şepculiţă roşie! ….                                                                        

 

 

––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

 

 

         Este  noapte . Prin ferestra fierăriei străluceşte o lună plină. Cei trei dorm înveliţi în pături. Arghir întins pe masa  iar ceilalţi doi, ghemuiţi pe scaune. Se aud nişte ciocănituri energice în uşă. Cei trei se trezesc cu greu.

 

 

 

ARGHIR   V-am zis? S-a adeverit? Vine în control!

DOREL  Ce şi crezi. Americanii ăştia  cu studiile lor. Ora cinci, punctul cel mai critic al stării de veghe. Uitaţi-vă şi voi la ceas.

FLONCEA  Nu mai bate domnule milionar că trezeşti târgul! Te-am auzit!

ARGHIR  Imediat, domnule milionar. Imediat. Doamne iartă-mă ce-nseamnă nebunii!

( Arghir aprinde lumina, merge la uşă şi o deschide. Milionarul năvăleşte

în fierărie. )

     MILIONARUL   Voi n-aţi auzit elicopterul?! A venit să mă ducă!  Gata cu     ezitările. Acum ori niciodată ! Haideţi!

ARGHIR Unde?

MILIONARUL  În pivniţă!

( Milionarul nu mai are răbdare . Deschide chepeneagul şi coboară pe scară în pivniţă. Se aude cum strigă.  –  Piticuleee! Piticuleee!… Eu sunt! Prietenul tău…Deschide!… Bate cu pumnii în perete. Apoi bătăile se înteţesc, metalice. )

ARGHIR  Bate cu un drug de fier ! După el!

( Cei trei  coboară  şi ei prin chepeneag, în şir, pe scară, în pivniţă. De data asta sunt echipaţi cu lanterne. Scena se mută în pivniţă, la lumina lanternelor. Milionarul bate de zor cu drugul de fier în perete.)

MILIONARUL  Asta-i piatra de care am pomenit!

ARGHIR  Te implor domnule milionar. Fii rezonabil. Îl sperii.  Momentan are ceva treabă. Am rămas înţeleşi că ne întâlnim la şase fix. Uită-te la ceas.

( Milionarul continuă să bată netulburat cu drugul în perete.)

ARGHIR  Uită-te la ceas. Cât este?

DOREL  Cinci, domnule milionar. Este numai cinci!  Avem vreme de-o cafea.

FLONCEA  Şi de două. Sunt curios. Cum este în America? Povesteşte-ne.

ARGHIR  Uită-te la ceas. Cât este?

MILIONARUL  Degeaba, domnule Arghir. Nu mai am timp. Voi n-aţi auzit elicopterul? A venit după mine.

( Cu o ultimă lovitură de drug, piatra  din zidul pivniţei se desprinde şi cade în partea cealaltă. Milionarul îi ia lui Arghir lanterna din mână şi se strecoară prin spărtură. Odată ajuns dincolo, îşi iţeşte capul prin spărtură. )

ARGHIR  Să discutăm la rece. Logic. Cine a venit?

MILIONARUL   Soţia mea! Aspiratorul!

( Milionarul se pierde în întunericul de dincolo strigând tot mai îndepărtat: Piticuleee…piticuleee…eu suuut….)

FLONCEA Am presimţit  că lucrurile degenerează.

DOREL Vina ta Arghire!

ARGHIR De ce a  mea?!

DOREL  Ce-ai zis? Nu vă băgaţi!…  După mine, îi puneam piciorul în prag:  Nici o altă noapte! Nici un lănţişor! Să fii sănătos!

ARGHIR   Dar ochii v-au sclipit când am propus  zece mii?… Haide-ţi după el!

FLONCEA   Unde după el?! Unde?! Ce-i dincolo? Mai bine îl strigăm. Cu toţii odată. Haideţi.

   Strigă toţi trei: Domnuleee milionar!… Domnuleee!…

 Aşteaptă un răspuns. Nimic.

ARGHIR   Haide-ţi după el!

DOREL Unul trebuie să steie aici. Cine ştie ce-i dincolo?! Vă rătăciţi. Nu veniţi în trei ceasuri, dau alarma. Vă căutăm!

Floncea îşi vâră lanterna aprinsă prin spărtură.

FLONCEA  Pare o grotă… nu-i văd pereţii… parcă s-a moleşit lanterna asta… ce are?… da, e călduţ, plăcut. Şi durerea din degetul pe care mi l-am lovit alaltăieri, nu mai zvâcneşte. S-a retras. Ce întuneric plăcut. Calmant. Ce are lanterna asta?!

Îşi scoate mâna cu lanterna din spărtura peretelui şi îşi verifică lanterna luminând colţurile pivniţei.

FLONCEA  Merge. Luminează!

    Nerăbdător, Arghir îşi vâră şi el lanterna prin spărtură.

   ARGHIR   Ce Dumnezeu?!… Doamne iartă-mă! Măi Floncea, şi lanterna mea bate la un metru numai, ca printr-o ninsoare, cum ar ninge cu fulgi de întuneric. Până la un metru!

   Îşi scoate mâna şi şi-o pipăie cu cealaltă.

    DOREL  Ce-ai păţit?!

    ARGHIR  Parcă ninge cu fulgi de întuneric, dar nici un fulg negru pe mâna mea. Ce poate fi dincolo?! ( Îşi vâră capul prin spărtură) Tăceţi…. L-aud. Pe milionar. Ori pe altcineva?! Aud glasuri. Ce se aude?! Se întrezăresc nişte luminiţe. Vin către noi. Fraţilor, să fim tari! Vin nişte luminiţe către noi!

   FLONCEA   Fraţilor!

   DOREL   Fraţilor! Haideţi afară! Avem familii, copii de crescut!

   ARGHIR   Eu am rate de plătit!

   Cei trei se reped la scară şi urcă în fierărie. Închid chepeneagul pivniţei după ei.

 Câteva momente de tăcere în pivniţa cuprinsă de un întuneric total apoi spărtura din perete se luminează. Prin ea iese o mână cu un felinar. Apoi iese şi capul unui pitic cu fes pe cap, cu barbă şi mustăţi albe.  De dincolo de perete se aud aud vocile a doi pitici.

PITICUL   Ce-i, ce-i, ce-i?!

O VOCE DIN SPATELE PITICULUI   Ce-i, cei, cei?!

PITICUL   Nimic. Frig.

   ÎNCĂ O VOCE DIN SPATELE PITICULUI  Frig.

   Piticul se retrage. O altă mână cu lămpaş, un alt chip de pitic, îşi fac apariţia prin spărtură.

PITICUL NOU APĂRUT    Frig.

  Uşa chepeneagului se întredeschide. Arghir întreabă: Domnule milionar? Te-ai întors?

PITICUL DIN SPĂRTURĂ    Domnule milionar!

   ARGHIR  Cine-i ?!

      PITICUL   Cine-i ?

    CELELALTE DOUĂ VOCI DE PITICIC: Cine-i, cine-i?  

Uşa chepeneagului se deschide şi Arghir coboară scara. Cum a coborât, uşa     chepeneagului s-a închis imediat după el.

  VOCEA LUI FLONCEA  Dacă-i ceva, strigă-ne.

   VOCEA LUI DOREL   Suntem aici!   

  Arghir a coborât scara şi se uită la piticul din spărtură.

  ARGHIR   E bătaie de joc. Pur şi simplu o mare bătaie de joc. O mare ironie. Cinică. Nu numai că au bani, dar şi dreptatea este întotdeauna de partea milionarilor. Poftim domnule, un pitic! Aţi auzit? ( Îl luminează cu lanterna) Lucrurile se complică. N-are lănţişor. O fi altul. ( Îl priveşte ironic.) Unde ţi-e vizitatorul? Marele milionar?

Piticul nu reacţionează. Îl priveşte liniştit din spărtură pe Arghir.

ARGHIR   Să fiu mai explicit.Omul cu cruciuliţa.                                                               

PITICUL   N-avem om cu cruciuliţă.

ARGHIR   Dar ce aveţi?

 PITICUL   Avem un leu, o roată, un porumbel alb şi panglici.

 ARGHIR   Ce roată? De bicicletă?

PITICUL   De bicicletă.

ARGHIR   Un porumbel alb.

Arghir se aşează comod pe grămada de cărbuni din colţul pivniţei. Strigă: Doreeel, Flonceeea! Coborâţi. Nu-i nici un pericol.

 Chepeneagul se deschide şi cei doi coboară prudenţi scara. Îl văd pe piticul imperturbabil ce stă în spărtură.

DOREL   Bună.  

FLONCEA   Bună.

PITICII CARE NU SE VĂD: Bună! Bună! Veniţi cu noi!

ARGHIR   Mai sunt doi în spate.

DOREL   Ce anume?

    ARGHIR   Încă doi pitici. Câte unul pentru fiecare din noi. Au un leu, o roată, un porumbel alb… Vă amintiţi? Ce-am visat noi, după plecarea circului.

DOREL   Uiţi aşa ceva?

FLONCEA   Tu Arghire, te faci dresor de lei. Dorel, exchibiţii pe roata de bicicletă. Eu, scot porumbei din mânecă. Şi panglici.

    Piticul îl priveşte senin.

PITICUL   V-am aşteptat.

ARGHIR   Noi am uitat cu totul de circ. Cum se numeşte piesa? Visul unei nopţi de vară.

FLONCEA   Noaptea în care n-am închis ochii.

DOREL   Am stat pe o bancă în parc. Ce lună nemaipomenită peste aleei. Cât un sens giratoriu galben.

ARGHIR   Şi întunericul. Semăna cu cel al milionarului. Cald, îmbietor, totul va fi bine…

 DOREL   Atunci am fost cel mai aproape de un vis.

FLONCEA   Săteam lână el ca lângă o barcă. Puneai mâna pe barcă, o simţeai cum se clatină legănată de valuri.

ARGHIR   Cine a avut curajul să păşească primul? Ziceţi voi.

DOREL   Hai să ne lăudăm singuri, dacă nu ne laudă alţii. Omul de afaceri!

ARGHIR   Ne-am urcat în vis.

 FLONCEA   Aveam porumbelul, leul, roata.

ARGHIR   Mă îngheţa leul. O gură, că-mi puteam băga capul în ea.

DOREL   Păi, nu ăsta era unul din numerele tale?

ARGHIR   Pune-te în locul meu. M-am calmat când m-a lins pe mână. Ca o pisică.

DOREL   Dar s-a luminat de ziuă.

ARGHIR   S-a luminat de ziuă şi mama a venit pe alee, plângând. Murise tata. 

FLONCEA   V-aţi mai gândit la noaptea aceea?

ARGHIR   Nu. Mă speria. Totul a fost prea real.

DOREL   Nici eu.

Arghir râde. Îl întreeabă pe pitic: Ne-aţi aşteptat?

PITICUL   Da.

ARGHIR   Pentru ce?        

PITICUL   Să veniţi. Aţi uitat de noi. De leu, de porumbel, de roată. Când veniţi să  le vedeţi?

VOCEA CELUILALT PITIC   Doamnelor şi domnilor!

AL TREIELEA PITIC   Marele dresor! Marele scamator!

FLONCEA   Marele echilibrist!

PITICUL Când veniţi?

ARGHIR   Răbdareee! Un pic de răbdare.

Arghir, Dorel şi Floncea, ţin o mică şedinţă în şoaptă. Edificaţi, se întorc spre piticul din spărtură.

 ARGHIR   Ne cerem iertare de la voi, când trăieşti în lumină, uiţi de bietele tale amintiri rămase în întuneric. Ne iertaţi.

PITICUL   Numai atîta? Ne dăm vieţile pentru voi. Iertaţi-ne.

ARGHIR   Pentru ce?!

PITICUL   Pentru că vă salvăm.

DOREL   Suntem nerăbdători să vedem circul. Dar avem o mare problemă. Nu-l putem vedea până nu iese afară omul cu cruciuliţă.

ARGHIR   Căutaţi-l. Porniţi în căutarea omului cu cruciuliţă! La drum!

Cei trei pitici exclamă şi ei: La drum! La drum! Îl aducem pe omul cu cruciuliţă! Dispar.

Dorel vine şi îşi vâră capul prin spărtură.

DOREL   S-au dus… Unde s-au dus?!

ARGHIR   Chiar te interesază? Ce-i important pentru noi?

FLONCEA   Milionarul!

ARGHIR   Vedeţi. El este important. Vine, ne semnează cecul şi treaba lui mai departe, steie toată viaţa în întunericul fermecat cu prietenul lui, nu ne interesează.

DOREL   M-apucă duioşia. Cum am uitat de circ? Ce planuri ne-am făcut în noaptea aceea. Câţi bani câştigăm. Cum îi împărţim la toată strada. Babei Safta

     îi tragem curent electric. Lui moş Dică, îi cumpărăm cărucior nou.

ARGHIR   Dar la părinţii noştrI? Maşini. La restul străzii, motociclete!

  … Milionarul apare în spărtură.

 MILIONARUL   Domnule Arghir, am uitat cu totul de lucrurile ăstea pământene. Ştiu, mi-am amintit, contractul, cecul. Ţine-ţi minte. Ori, uitaţi definitiv. Sub nici un motiv, nu vreau să mai fiu deranjat. Mă înţelegeţi? Este cel mai bun lucru care i-se poate întâmpla unui om. Întunericul minunat, nu am cuvinte să vi-l descriu.

DOREL   Domnule milionar, eu unul, dacă nu aş avea copii, nevasta ca nevastă… aş ezita?

MILIONARUL  Aveţi responsabilităţi, nu se discută. Dar şi eu, pot zice cu mâna pe inimă, mi-am făcut datoria faţă de societate. Cu vârf şi îndesat. Este vremea să mă retrag. Şi nu mi-am ales o plajă, nu mi-am cumpărat o insulă, mi-am ales întunericul prietenului meu de cruce. Cine ce treabă are cu mine?

FLONCEA   Asta aşa-i!

DOREL   V-aţi făcut datoria faţă de societate.

MILIONARUL   N-am avut vreme de sentimente frumoase. De sentimente alese. Nimeni să nu mă deranjeze!

FLONCEA   Când ai familie, tragi în jug. Aspiratorul de timp!

MILIONARUL   Aspiratorul de bani.

ARGHIR   Şi noi, vă cerem scuze că v-am deranjat, doar ştiţi în ce lume ingrată trăim. Greu am luat hotărârea să-i trimitem pe cei trei pitici după dumneata.

DOREL   Îl deranjăm, am zis!

FLONCEA   Facem o adevărată crimă cu deranjul ăsta.

MILIONARUL   Să nu aud de crimă, de deranj şi scuze. Piticii ăştia! Domnilor, era cât pe ce să-i iau la bătaie! Când au dat peste mine, o jumătate de ceas au ţinu-to cu iertările că mă deranjează, că trebuie să-mi transmită ceva. Vă iert, ziceţi repede! Nu-s proşti. Deloc. –  Domnule cu cruciuliţa, putem să vă agresăm cu o rugăminte? Puteţi.  – Este o agresiune mare.  – Nu mă interesează cât de mare.  – Este mare, mare, mare… Am luat-o din aproape în aproape, cu mărimea agresiunii, până când am ajuns la o agresiune mare cât Universul… Norocul meu, mi-am amintit de voi, şi de lucrurile ce-i leagă pe oameni unii de alţi, să nu se rostogolească în vid. Banii. Contractele. Semnăturile, angajamentele.

Milionarul scoate de la buzunarul de la piept un carnet de cecuri. Îşi scoate stiloul.

MILIONARUL   Voi fi generos domnilor. Pentru a nu mai fi găsit. Mă înţelegeţi?

ARGHIR   Şi încă cum. Vă înţelegem deplin… Când ajungi pe insula ta, tragi perdeaua.

Milionarul vrea să complecteze cecul.

FLONCEA   Domnule milionar, am o superstiţie. Nu se explică superstiţiile. Le ai, bine, nu le ai,  înseamnă mai multă libertate de mişcare.

DOREL  Ce superstiţie ai, măi Floncea?!

FLONCEA   Ne alegem fiecare cu o grămadă de bani. Aşa-i?

ARGHIR   Marele ghicitor!

FLONCEA   Lăsăm hârtiile la o parte. Ce fac oamenii la încheierea unui târg, nu-i zic contract? Ce fac?

DOREL   Îşi dau mâna.

FLONCEA   Da, îşi dau mâna. Şi mai ce?

ARGHIR   Stau la o masă, ciocnesc câte un păhărel şi îşi urează mult noroc, să se bucure fiecare parte de tranzacţie. Cer prea mult, domnule milionar?

DOREL   Dacă dânsul doreşte să păstreze tradiţia, foarte bine. Ieşim cu toţii deasupra în fierărie, chiar bine, s-a luminat de ziuă, şi ce să ne ascundem după degete, nimic nu merge mai bine după toate emoţiile nopţii, decât o înghiţitură de tărie.

ARGHIR   Vă dă omul un deget, îi luaţi toată mâna.

MILIONARUL   De ce domnule Arghir? Bine zice domnul Floncea. Merităm cu toţii un moment solemn.

FLONCEA Momentul solemn îl lăsăm la sfârşit. După ce negociem un pic.

ARGHIR   Vorba naţiunii noastre: Unde baţi domnule Floncea?

FLONCEA   Nu te supăra Arghire, aici nu mai este vorba de potcoave. Corect? Lucrurile s-au învălmăşit, nu mai există contracte, există numai un cadou consistent, din partea domnului milionar. Îmi daţi dreptate?

MILIONARUL   Tuturor vă dau, m-apucă frisoanele, ce frig este aici, dincolo de întunericul de basm. Nu ne lungim cu vorba. Semnez cecul, dăm pe gât păhărelul, ne strângem mâinile, poză de grup şi fiecare cu norocul lui!

Milionarut iese din spărtură. Automat locul îi este luat de piticul cu circul.

PITICUL   Când mă sacrific?

ARGHIR  Ai răbdare

Primul urcă pe scară Dorel. Îl urmează milionarul. Dorel deschide chepeneagul, iese. Iese şi milionarul. Urcă şi Arghir. Pe când să iasă prin chepeneag, se opreşte şi-i zice lui Floncea, care abia atunci a pus piciorul pe scară:

ARGHIR   Tu stai aici cu piticul, să nu facă ceva.

FLONCEA   Ce să facă?!

ARGHIR   Mai ştii?! Nu vrei, stau eu.

FLONCEA   Bine, bine, rămân.

Floncea se aşează pe grămada de cărbuni. Arghir a ieşit şi el în fierărie. Se aude vocea îngrijorată a lui Dorel prin chepeneag:  Fumaţi domnule milionar?! Ce fumaţi?! Nu văd nici o ţigară! Arghire, tu vezi ce fum îi iese pe gură?! Pe nări!

VOCEA LUI ARGHIR    Pe urechi! Îi iese fum pe urechi!

DOREL   Pe ochi! Doamne Tatăl Nostru!

VOCEA LUI  ARGHR   Hai repede cu el la întuneric!

 Arghir coboară prin chepeneag ţinându-l ca pe un sac,  sub braţ, pe milionar, care fumegă abundent. Ajunge jos cu el. Pivniţa se umple rapid cu fum. Chepeneagul se închide. Tuşesc rău de tot, atât Arghir, cât şi Floncea.

ARGHIR   Hai sus la aer, ne sufocăm!

 Arghir urcă scara. Bate în chepeneag.

ARGHIR   Murim. Deschide!

VOCEA ULUI DOREL   Dar intră lumina solară. Ni-l arde!

ARGHIR   Este gata ars.

VOCEA LUI DOREL   Nici o speranţă?

ARGHIR   Deschide, o să ne ai pe conştiinţă!

Chepeneagul se deschid. Cei doi urcă repede.

VOCEA LUI ARGHIR Lasă-l deschis, să se aerisească.

Se aud două palme răsunătoare.

VOCEA LUI DOREL   Ţi-a trebuit să stai la masă cu milionarul? Să bei aldămaşul?! Te omor cu mâna mea!

VOCEA LUI ARGHIR   Era prea frumos să fie adevărat. ca orice vis. Îţi fuge de sub nas.

Încet încet se limpezeşte atmosfera din pivniţă. Pe gămada de cărbuni se văd numai hainele milionarului şi pantofii lui.

Piticul din spărtură zice:   Te-ai sacrificat. Dar numai pe jumătate. De ce n-ai ars cu totul în lumină?! Din cauza ta, un om nu va avea înger.

Piticul se retrage şi spărtura din zid dispare…

Din fierărie, se aude vocea babei Safta:  Bună ziua domnule Arghir. Bună ziua domnule Floncea. Bună ziua domnule Dorel.

VOCEA LUI ARGHIR   Dumneata, doamnă Safta ne mai lipseai.

VOCEA BABEI SAFTA   Unde-i domnul Milionar?

VOCEA LUI ARGHIR   De ce mă întrebi tocmai pe mine?!

VOCEA BABEI SAFTA   La fierăria dumitale a zis că vine. Mi-a dat 100 de dolari. Oare nu are lei de-ai noştri, umblu eu femeie bătrână prin centru să-i schimb. Dar unde l-aţi ascuns, că nu-l văd?

VOCEA LUI DOREL   Unde să-l vezi dacă s-a dus?! A intrat, ne-a dat bineţe şi la drum, crezi că americanii au vreme de pierdut ca noi?  Ce naţie! Numai să stăm la taclale! Să visăm!

     Se aude uruitul unui elicopter care se apropie.

     VOCEA LUI ARGHIR   Vedeţi ce înseamnă iubirea adevărată? Vii cu elicopterul după bărbat. După tine Floncea, când bei la Vărsătoru, Măria vine fără elicopter, fără taxi.

    VOCEA LUI FLONCEA   Şi încă ce mă bucur, că vine fără nimic. Fără o nuia în mână.

VOCEA LUI ARGHIR   Ai scăpat domnule milionar. Fie-ţi întunericul cum ţi l-ai dorit, uşor şi zglobiu!

 

Acasă la muză: martie 2008, Ziua Porților Deschise la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj: COLȚUL SCRIITORILOR

 Revelația, după acești câțiva ani care au și trecut, este că scriitorii din fotografie reprezintă câteva figuri din generațiile succesive ale redactorilor – și Școlii – Echinoxului. De la stânga spre dreapta, ei sunt Marta PETREU (în picioare, recitând un poem propriu), Ovidiu PECICAN, Ruxandra CESEREANU, Ion VARTIC (directorul Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj, gazda întâlnirii), Ion POP și Adrian POPESCU.

Întâlnirea a avut loc la rangul I, foaier stânga.

Fotografie preluată de pe un sit jurnalistic

Adrian Țion: HEDDA GABLER – o lebădă rănită în zbor

          Se pare că Hedda Gabler s-a jucat destul de rar în România. O spune chiar Andrei Șerban. Ba mai mult, reputatul regizor recunoaște deschis că în tinerețe nu-l prea atrăgeau piesele lui Ibsen. Ce reviriment s-a produs în gândirea și în sensibilitatea artistică a regizorului invitat de Tompa Gábor să monteze piesa lui Heinrik Ibsen la Teatrul Maghiar din Cluj? O constatare ar fi că balanță căutărilor actuale înclină sensibil spre generozitatea textelor clasice cu miez propice traducerii mesajului în limbajul sensibilității contemporane. Un alt răspuns posibil e spectacolul în sine, conceput ca labotioasă prospectare asupra unor destine umane în căutare de echilibru.  Legătura subzistă în abordarea textului propriu-zis din perspectiva unor trăiri specifice, adâncite în meandrele complexității psihologice ale lumii de azi, pe care artistul angajat se simte dator să le oglindească întotdeauna. Desigur, se pot face trimiteri adiacente spre celelalte realizări de la Teatrul Maghiar din Cluj: Unchiul Vanea, Strigăte și șoapte. Aceste montări de excepție, împreună cu recenta Hedda Gabler, pot constitui „o trilogie Andrei Șerban”, după cum sugera Tompa Gábor. O trilogie, la rigoare, aproape tematică în unitatea ei, vizând sondarea sufletului omenesc din perspective și medii sociale diferite.

          Cred că pentru Andrei Șerban Hedda Gabler de azi e un fel de portret al artistului la maturitate. Se simte mai mult ca oricând dorința de a nivela excentricitățile, chiar dacă excepțiile nu lipsesc. Atras sincer de data aceasta de bogăția și densitatea textului ibsenian, regizorul a încercat să înțeleagă și să decripteze sensurile conținute în conflictul piesei și în labirintul de trăiri contradictorii ale personajului principal. Evident că ambalajul rigid realist, desuet, derulat în stil burghez, în plictis și decadență moralizatoare trebuia complinit cu un factor dinamizator. Așa s-a ajuns la punerea în evidență a unor latente conotații de coloratură comică, orecum desprinse din context, deschizând canonul clasic spre expresivitatea lipsită de opreliști a limbajului biunivoc, practicat cu succes în tragi-comedia contemporană. Glisarea între comic și dramatic își caută mereu echilibrul. Exhibarea în stil postmodern a psihologiilor în mișcare continuă îmbracă vădite tente satirice în portretizarea personajelor. Mai puțin în ceea ce o privește pe Hedda. Asta pentru a sublinia meschinăria, poate chiar falsitatea sau neîncrederea în valorile lumii în care trăiește eroina. În contrast cu grobianismul oamenilor din jurul ei, Hedda are o ținută aparte. Ea e vegheată de austeritatea preceptelor morale ale tatălui decedat, fostul general de armată Gabler, a cărui fotografie e incrustată, central, în oglinda masivă din salon, martoră a rătăcirilor și meschinăriilor curente. Onomastica vorbește de la sine. Deși e proaspăt căsătorita doamnă Tesman, ea aparține mai mult familiei tatălui, de vreme ce, la modul insinuant, numele ei, Hedda Gabler, este repetat apăsat de mai multe ori și dă chiar titlul piesei. De aceea profilul ei moral este desenat în linii sobre, reflex al unei educații cazone poate, neatins de vulgaritate sau comicării răsuflate. Imola Kézdi răspunde cu empatie intransigențelor și frământărilor sufletești ale eroinei, conturând în Hedda Gabler, cu ezitările și pasiunile ei ascunse, cu înălțările și căderile ei, simbolul unei frumoase și delicate lebede rănite în zbor.

          În acest balans neîntrerupt al pasiunilor și intereselor, personaje ca Ejlert Løvborg și Thea Elvsted sunt echivoc luminate. Ervin Szűcs și Enikӧ Gyӧrgyjakab (în a doua variantă a distribuției – Anikó Pethӧ) realizează tipologii de îndrăgostiți orbiți de pasiune, oscilând mereu între sublim și ilar, între devoțiune nemăsurată și penibilitate măsurată în gestica derizorie a dezorientaților. Iubit în tinerețe de Hedda, Ejlert a ajuns o personalitate redutabilă în care mai palpită dragostea pentru Hedda, ceea ce nu-l oprește să flirteze ipocrit cu Thea, căsătorită convențional cu un bătrân. Manuscrisul lui Ejlert Løvborg joacă rol de „scrisoare pierdută” în jarul pasiunilor mocnite, întrețesute ca să aprindă spiritele implicate în jocul periculos declanșat de reapariția lui Ejlert în peisaj. Tratați hiperbolic în mod grotesc sunt Jorgen Tesman, un profesor ratat cu ambiții de mărire, soțul Heddei în postură de maimuțoi domestic, și judecătorul Brack, prietenul viclean al familiei Tesman, care nu va ezita s-o șantajeze pe Hedda, căzută în plasa întinsă de acest „șacal social”. Zsolt Bogdán și András Hatházi formează un cuplu de o rară performanță actoricească: naivul incapabil să citească în sufletul soției lui și omul de lume stăpân pe sine și pe jocurile de culise. Ei întrețin extinderea spre comicul (temperat totuși) al reprezentației. Csilla Varga în rolul mătușii lui Jorgen și Réka Csutak în rolul servitoarei completează o distribuție ce merge, pe mâna regizorului, spre un succes sigur de fiecare dată.  

          Așa cum a gândit Andrei Șerban piesa lui Ibsen, ea nu pare să fi fost scrisă acum 120 de ani, atât de dezbărată de convenții vetuste, greoaie e transpunerea ei scenică. Și totuși… câtă grandoare cuprinsă în acest proiect teatral! De la decorul sobru, dotat cu coloane ornamentale, până la jocul surprinzător de dezinhibat al actorilor! De la intrarea în sala studio, trecând pe covorul de frunze uscate, pe sub pavilionul transparent întins ca un paspartu obligatoriu de trecut pentru a ajunge în miezul subiectului sau în mijlocul salonului familiei Tesman, unde, martori tăcuți ca și oglinda din peretele de un verde intens, asistăm la drama acestei familii și până la blocarea ieșirii din final, pentru că înainte cu doar câteva clipe, nu-i așa, în spatele ușii de sticlă s-a prăbușit chiar trupul însângerat al eroinei, tot interiorul intim construit de Carmencita Brojboiu îndeamnă la reflecție și cunoaștere. Funcționalitatea acestui spațiu restrâns este de a aduce taina universului uman mai aproape.

Texte pentru scenă: Lucian POP: Rigoare

Autor al mai multor volume de proză scurtă, Lucian POP este invitat la Ochiul Thaliei cu teatru original. Teatrele, regizorii și actorii sunt invitați cu acest prilej să ia cunoștință de acest dramaturg înzestrat. (Thalia)

   La un birou impunător, stă un funcţionar. La un birou mai mic, cu calculator şi imprimantă, stă o secretară tânără.

   Intră un tânăr cu o cutie de carton sub braţ.

TÂNĂRUL  Bună ziua.

FUNCŢIONARUL   Continuă. Numele, prenumele, domiciliul.

TÂNĂRUL  Buzea Ioan, strada Boia, cartierul Ferentari.

FUNCŢIONARUL   Ce ai adus?

TÂNĂRUL   O pasăre.

FUNCŢIONARUL   Bine că nu un crocodil. Scrie în spatele meu, pe perete, cu litere mari, să vadă şi căscaţii ce şi-au pierdut ochelarii, în ce birou au intrat, nu mai suntem pe vremea lui Caragiale, vii la ghişeu şi ceri un pahar de apă rece. Ce scrie pe peretele din spatele meu, tinere?

 

   Secretara izbucneşte într-un râs zgomotos, fără inhibiţii, privindu-l cu o mare şi intensă simpatie pe tânăr.

SECRETARA ( Strigă fericită către funcţionar)   Domnule Lăncianu, nu scrie nimic pe perete! Anita, femeia de serviciu, a luat panoul, tabloul, pancarta indicatoare, avizierul oficial, reclama, poate fi şi o reclamă, să o spele cu Ariel. Lozinca, suportul  cu informaţii de primă necesitate! O secundă, vă rog!

Secretara iese din birou cu nişte paşi mărunţi de gheişă. Tânărul o urmăreşte până iese, cu gura căscată, admirativ.

TÂNĂRUL   Semănă leit din profil cu doamna ministru Bartolomea!

FUNCŢIONARUL   Mă rog… aici s-a dat concurs serios, tinere, pentru postul de secretară…( izbucneşte) … Ce dacă-i fica ministrei Bartolomea, înseamnă că este condamnată la o viaţă de cenuşereasă, fără nici o şansă?!

TÂNĂRUL   Şi încă ce şansă! Vine balul, vine prinţul!

Uşa biroului se deschide cu greutate. Tânărul se repede şi o ajută pe secretară să aducă şi să fixeze pe peretele din spatele funcţionarului, un panou mare, vopsit în culorile steagului naţional care are în mijloc stema ţării. Deasupra stemei scrie: Ministerul mediului, Departamentul  ornitologic. Dedesupt: Biroul – expertize şi certificate de autentificare –

FUNCŢIONARUL ( Satisfăcut, arătând spre panou)   Te-ai lămurit tinere? Ştii acuma unde te găseşti?

TÂNĂRUL   Scrie şi pe uşă, domnule.

FUNCŢIONARUL   Sigur că scrie…sunt mulţi zăpăciţi în ziua de azi, trebuie să le dai mură-n gură.

SECRETARA ( Către tânăr ) Vrei o cafea?

TÂNĂRUL Vorba turcului: Paşti cazacule votkă?

FUNCŢIONARUL  Domnişoară secretară, aici nu este cafenea!

SECRETARA  Desigur domnule Lăncianu, dar excepţia întăreşte regula, nu-i aşa?…cum te cheamă?

FUNCŢIONARUL   Domnişoară secretară, îţi depăşeşti atribuţiile! Aici eu pun întrebări. Te rog deschide registrul, fii atentă şi notează. ( Spre tânăr ) Cum te cheamă tinere?

TÂNĂRUL  Buzea Ioan, strada Boia…Ferentari… ( Se întoarce către secretară şi-i întinde mâna)… Neluţu!

SECRETARA  ( Îi întinde şi ea mâna )  Miha. Cu zahăr?

TÂNĂRUL   O jumătate de linguriţă.

Secretara lasă baltă registrul,  se scoală de la birou, deschide o uşă şi intră într-un oficiu, în care se presupune că sunt toate cele necesare preparării cafelei.

FUNCŢIONARUL ( Strigă )  Domnişoară secretară!… te rog…vreau şi eu o cafea!….

SECRETARA ( Din oficiu ) S-a marcat, domnule Lăncianu!

FUNCŢIONARUL ( Către tânăr, cu o uşoară asprime în voce )  Sunt multe cazuri, am exemplificat pe larg…( Tânărul o urmează pe secretară în oficiu, funcţionarul continuă să vorbească singur…) când am trimis la Secretariatul Senatului, proiectul unei legi,  în care cer luarea unor măsuri clare, nete, categorice, ce mai, pedepsirea drasnică a celor ce vin la biroul meu cu falsuri!…  La ce se pretează unii pentru o recompensă de 100 de lei per exemplar?!  Jalnic. Nu mă refer la ignoranţa unora care nu cunosc fauna naţională, cum ar fi Pescusius Cobalticus, juri, după colorit, că este din Jamaica…  Şi când le impuţi contrafacerile premeditate, îţi râd în nas. Du-te într-o ţară civilizată.  Ce înseamnă aici la noi, un birou invadat de doi escroci şi o femeie cu timbru ascuţit ca briciul ? Urlete insuportabile, poale date peste cap. Dar într-o ţară serioasă? Acolo, am un buton. Îl apăs, intră poliţaiul, pune cătuşele, confiscă corpul delic, falsul, şi justiţia se pune în mişcare. O ţară sigură! Ca Steaua Polară. Legi neclintite şi veşnnice!… 

 

 În faţa celor două birouri se găseşte un covor, iar pe covor, este un  stativ, un T-eu mare, de lemn, înalt de aproximativ 1,50 m ce stă pe trei picioare. Tinerii ies din oficiu cu chef de joacă. Fiecare cu câte o ceaşcă de cafea în mână. Se ameninţă unul pe altul cu aruncarea în faţă a licorii neagre. Cafeaua din ambele ceşti se varsă pe covor, în spatele T-ului. Cei doi tineri, nu observă că şi-au vărsat cafeaua  Îşi pun ceştile pe biroul funcţionarului. Acesta stă nemişcat, cu ochii în gol. Când i-sa pus de către secretară ceaşca goală în faţă, se dezmeticeşte. Vede că ceaşca este goală.

FUNCŢIONARL ( Satisfăcut)  Şi acuma, cu bateriile încărcate, la treabă! Deschide cutia tinere!

 

Tânărul deschide cutia şi scoate cu grijă din ea o pasăre elegantă, cu guler alb şi jachetă albastră.  Funcţionarul îi face semn tânărului să aşeze pasărea pe cadrul orizontal al T-eului. Apoi, funcţionarul îşi pune ochelarii şi se învârteşte în jurul păsării, privind-o cercetător.

FUNCTIONARUL   Unde ai găsit-o?

TÂNĂRUL   Este pe strada noastră o croitorie. Stătea derutată, deasupra uşii croitoriei, pe un felinar ornamental.

Funcţionarul revine la biroul lui, se aşează şi scoate un catalog mare. Îl răsfoieşte, când cu ochii pe paginile catalogului, când pe pasărea de pe suport. Secretara se apropie de pasăre, uimită.

SECRETARA   Ce frumoasă este!

FUNCŢIONARUL   Domnişoară, păstrază-ţi remarcile pentru dumneata.

SECRETARA ( Cum nu l-ar fi auzit)  Domnule Lăncianu!… De unde vine, cum se numeşte?…

Funcţionarul îşi închide cu un pocnet catalogul şi îl loveşte de câteva ori de birou, ca pe-o farfurie ce-o trânteşti la nervi să se spargă.

FUNCŢIONARUL  Nimic nu se potriveşte! Totul se transformă!… Uitaţi-vă şi voi!

 

Funcţionarul îşi deschide catalogul şi-l întoarce cu paginile către cei doi. Pe una din pagini este o poză cu o pasăre ce seamănă leit cu pasărea de pe T-eu, numai că pasărea din poză are o pălărie cochetă pe cap.

SECRETARA   Cum se numeşte?

FUNCŢIONARUL Modist.

SECRETARA   ( Bate din palme, încântată)   Neluţule, ne-ai adus un modist. Felicitări!

TÂNĂRUL   Mulţumesc domnişoară Miha!

Tînărul, parodic, exagerat de galant, merge la secretară, îi sărută mâna, apoi pe obraji. Brusc devin amândoi serioşi. Rămân nemişcaţi, privindu-se tulburaţi.

FUNCTIONARUL ( Strigă, aducându-i cu picioarele pe pământ ) Dacă ar fi modist, ar avea pălărie! Unde-i pălăria?!

SECRETARA   Poate a pierdut-o pe drum. I-a fost furată. De unde vine?

FUNCŢIONARUL   Ţara de origine. Franţa.

Funcţionarul se ridică şi se plimbă gânditor prin faţa biroului.

FUNCŢIONARUL   Domnişoară secretară. Complectează-i domnului Buzea Ioan un bon valoric de 100 de lei. Tinere, poţi ridica banii de la CEC Bank… Încă ceva, domnişoară… După ce complectezi bonul, iei pasărea şi o duci la biroul expulzări!

SECRETARA   Dragul de el! Modistul! De ce să-l expulzăm?! După ce s-a chinuit să zboare până aici.

TÂNĂRUL  Este… periculos?!

SECRETARA   Mănâncă pui de găină?

FUNCŢIONARUL  Este seminţier. Dar, atenţie, mânâncă numai seminţe de cânepă. Se droghează, dragii mei. Are halucinaţii. Intră în baruri, în restaurante unde se dau spectacole de music hall. Moare după ele!

SECRETARA   Este…  revuistic?!

FUNCŢIONARUL Un mare revuist!… Păsări de ăstea le trebuie ţării noastre?!

SECRETARA   Vă rog domnule Lăncianu. Uitaţi-vă ce jachetă frumoasă are.

TÂNĂRUL   Când am coborât-o de pe felinar, mînca dintr-o bucăţică de pîine!

SECRETARA   Vedeţi? S-a adaptat tradiţiei noastre. Mulţi mănâncă şi halvaua cu pâine! Vă implorăm domnule Lăncianu, n-o trimiteţi. Gândiţi-vă ce minune pe obrăjorii copiilor, văzând-o prin parc!

FUNCŢIONARUL  Şi dacă sunt chemat la raport?  Domnul Borbely, de la Mediu… Adu-mi, zice,  lista cu expulzări… Care listă?!… Sunt şi eu un suflet milos, dumneata domnişoară eşti numai de ieri la mine…n-am expulzat o pasăre, una singură, nici măcar pe Cioratis Manglicuna, venită din Italia, pasărea fascinată de strălucirea bănuţilor mici, îndemînatică, ţi-i ia din palmă în zbor!… Chiar aşa suntem?!… Tot ce apare din străinătate, se lipeşte de sufletul poporului ăsta?… Mi-a venit… când?… alaltăieri… o băbuţă cu o pasăre arătoare din Germania…

TÂNĂRUL  Arătoare?! Ca un fel de ghid. Arată direcţiile!?

FUNCŢIONARUL   Nuuu! Mitstok, aşa se numeşte în patria de origine. Merge în urma plugurilor şi mărunţeşte brazdele. Este o pasăre lucrativă. Dar, din mitstok-ul originar, mărunţire de brazdă, a ajuns la noi miştocar, îţi ia peste picior vecinii. Să mă omoare băbuţa când am vrut să o expulzez. Şi-a vârât miştocarul  sub haină, şi pe-aci ţi-e drumul, n-a mai aşteptat certificatul de acreditare şi bonul valoric!…Voi fi dat afară, asta mă aşteptă… nici o expulzare, pentru ce te-am angajat aici?!…asta mi se va imputa… mai grav… dacă se face anchetă?…  am trecut cu vederea şi un Scurmatorias Aduncut, te sperii domnule, are nişte gheare că scurmă asfaltul, este singurul pentru care, regret profund, îmi uşurez conştiinţa în faţa voastră, am luat mită, din partea domnului Căpşuneanu, cel cu străzile.

TÂNĂRUL  La ce i-a trebuit?!

FUNCŢIONARUL. Are un concurent de licitaţii, pe Pristanda, şi acesta a  căştigat  anul trecut asfaltarea bulevardului Unirii.

TÂNĂRUL  Înţeleg!

SECRETARA Şi eu înţeleg! S-a dat la televizor. Trebuie să reasfalteze din nou, că au apărut gropi în bulevard. Deci aşa!

TÂNĂRUL Sabotare!

SECRETARA  Ce ne priveşte pe noi?  Mama este ministru la Industria Fină de precizie.

FUNCŢIONARUL Odată şi odată trebuie să tai nodul gordian. Vă rog! Daţi-mi o şansă! Domnişoara secretară, du modistul la biroul expulzări!

Secretara cu tânărul se privesc gânditori. Îşi şoptesc ceva. La sfârşit se sărută.

SECRETARA  A fost o experienţă utilă domnule Lăncianu. N-am stofă de secretară. Încerc altceva. Vom lansa cu Neluţu o colecţie de jachete. Cum să-mi expulzez modelul?! Uitaţi-vă cu atenţie. Bate din alt unghi lumina, ornamentele geometrice de pe jacheta modistului se schimbă… Haide draga noastră mină de inspiraţie!

 

Secretara ia de pe T-eu pasărea şi iese împreună cu tânărul. Funcţionarul stă dărâmat în faţa biroului. Sună telefonul. 

FUNCŢIONARUL  Păi, da…Borbely, ministrul mediului… te joci?… lista…ce listă?!…

Îşi coboară privirea şi vede petele de cafea de pe covor. Petele din  spatele T-eului pe care a stat pasărea. Funcţionarul se apleacă. Îşi trece degetele peste o pată cu zaţ. Îşi freacă degete, miroase zaţul.

FUNCŢIONARUL  Ce poate fi?!… Oare am vedenii?!…

 Merge gârbovit  la birou, deschide catalogul şi caută prin el, răsfoieşte toate paginile. Ajunge la ultima. Se bate cu palma peste frunte şi arată spre public poza unui modist, fără pălărie, dar cu jachetă, ca şi pasărea tinerilor abia plecaţi.

FUNCŢIONARUL  ( Citeşte cu voce tare)  Pasărea de cafea. Mănâncă numai boabe de cafea şi elimină cea mai scumpă băutură revigorantă de pe mapamond!  Mai scumpă decât cafeaua din excrementele pisicii indoneziene!….

 Îşi trânteşte catalogul de pământ.

FUNCŢIONARUL Ăştia suntem. Superficiali. Fără rigoare. Ne lipseşte rigoareeea!

Adrian Țion: Firescul – marcă a talentului

          Despre un artist polivalent, cum este Sorin Misirianțu, afirmat deopotrivă ca regizor, actor, scenarist sau autor dramatic, e greu să te pronunți tranșant. E dificil să fixezi, în toiul unor căutări de substanță, care dintre manifestări îi definesc mai clar personalitatea. E aproape riscant să spui care dintre imaginile oferite publicului îi vin mai bine. De ce? Pentru simplul motiv că următorul demers artistic îți va contrazice cu siguranță afirmația riscată. În fiecare din posturile încercate se simte acasă. În fiecare dă măsura talentului său. Așadar, pentru a nu greși prea mult, prefer să merg pe mâna lui Sorin Misirianțu însuși, pentru a constata cum se vede el în oglindă. La sfârșitul interviului luat de Ioan-Pavel Azap în revista Tribuna nr. 220 din 1-15 noiembrie 2011, mărturisea, pe post de concluzie, că actoria îl reprezintă cel mai bine. Deci actoria e în fruntea listei.

          Ca o confirmare de ultimă oră la cele spuse de el vine one man show-ul Sex, drogs, rock and roll regizat de Bori Varga la Diesel Club. Textul americanului de origine armeană Eric Bogosian, exersat în scrieri de factură minimalistă cu deschidere amplă spre analiza problemelor actualității, oferă uriașe posibilități de valorificare a personalității unui actor înzestrat. O adevărată probă de foc. Un tur de forță al aptitudinilor interpretării. Se înțelege că o asemenea șansă nu a apărut în fața lui Sorin Misirianțu pentru a o rata. Așa că a intrat în focul creației fără teamă și fără complexe, întocmai cum abordează el de obicei orice provocare: cu o insațiabilă poftă de joc. Asta pentru că știe foarte bine să exploateze inteligent ofertele textului, îmbrăcându-le în verva interpretativă originală ce exclude stânjeneala sau plictisul. Cuvântul de ordine adus în spectacol e firescul cu tot ce presupune el. De altfel, actorul clujean are în structura firii sale această calitate pe care o afișează pretutindeni… fără ostentație. Eliminarea oricăror ostentații păguboase dă suplețe discursului frust, sporindu-i atractivitatea și impactul comunicațional.

          Atmosfera din club e destinsă, obișnuită. Ne simțim bine. La un moment dat, un individ se desprinde dintre noi și începe turuiala. E îmbrăcat lejer, tricou, pantaloni de piele. Îi merge melița nu glumă. Se răstește la unul aflat mai în spate, dar suntem cuprinși toți în persoana interlocutorului. E un coleg, un prieten. Noi înșine devenim colegii, prietenii lui. Martorii nemulțumirilor, frustrărilor, aventurilor lui. Cum persoana căreia i se adresează se schimbă mereu, noi suntem când prietenul rockerului adulat de fani, când partenerul unui business man, când Jeff, Bill sau Joe, când soția unui Casanova, când Yvette, sculptorița agățată într-un bar. Limbajul neconvențional place, glumele presărate creează atmosferă destinsă, fără să obstrucționeze viziunile analitice despre lumea de azi, ba chiar dimpotrivă, evidențiindu-le în registru necruțător: „Trăim într-un rezervor uman de infecții, trăim într-un closet uman.” Adevărurile sunt spuse pe șleau, fără fasoane. Profilul ilar al unei societăți bolnave se desenează din secvențe trase în tușe energice, îmbibate în sosul comediei amare. Deși sumbre în esență, nuanțările ecologiste au accente comice, la fel cu imaginile needulcorate despre haznaua umană sau picantele considerații despre sex.

          Să revenim însă la actor, căci el este actantul, motorul care întreține firberea, traversează și leagă secvențele diferitelor ipostazieri ale realității luate în obiectiv scenic. Degajat, firesc, stăpân pe sine, convingător în cele mai multe momente, Sorin Misirianțu trece cu nonșalanță de la relevarea formelor de abrutizare umană la duioșia empatizării cu suferința. În el se acumulează trăiri contradictorii, greu de exprimat, dar găsind de cele mai multe ori rezolvări concludente. Nevrozele accentuate de droguri, degradarea morală, exemplificate prin relatarea chefului burlacilor, alternează cu dorința de a face acte caritabile sau de a da concerte de binefacere. Foarte reușit pentru dinamica jocului e momentul rock and roll, efectiv ritmând pulsațiile unei conștiințe rebele. Îl prinde foarte bine postura de rock star agil, revoltat, veșnic neliniștit, clamând cu patimă Fuck the system! În treacăt amintesc amănuntul, poate neînsemnat, dar punctând cu plus creația lui Misi, că în spectacolul lui Florin Piersic Junior pe același text al lui Eric Bogosian, văzut pe YouTube, secvența rock and roll e excesiv statică și instrumentală, deci golită de suflu interpretativ. Vivacitatea actorului clujean se revarsă în cascade incitante de destăinuiri triviale, încercând să astupe virtuale fisuri cu patosul transmiterii neîntrerupte a mesajului pe care-l simți în el colcăitor. Frustrarea arde mai tare ca revolta în pieptul tipului marginalizat, devenit arhetipul rebelului. Ca victimă a unei societăți bolnave, cerșetorul din ultima secvență, convins că „oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele” răstălmăcește după propria-i experiență de viață adevărul. Opțiunea pentru prezentul cuibărit în „clipa cea repede” pare definitivă, chiar dacă aserțiunea are învelișul grosier al limbajului străzii: ”Uneori trebuie să-i tragi o flegmă între ochi Satanei ca să știi că ești viu”. Jocul lui Sorin Misirianțu se potrivește ca o mănușă acestui stil nesofisticat de abordare, bogat în  libertăți de limbaj și trăiri tensionate.

ADRIAN ŢION: Tony şi Dora – un show alert

Sorin Misirianţu e un tip ocupat. Atât de ocupat încât, atunci când îl întâlneşti, are alura unui alergător de cursă lungă. E agitat, ochii îi scapără nerăbdători spre zări numai de el ştiute. Vorbeşte repezit şi abia aşteaptă s-o întindă din nou la drum spre himera care a luat-o înainte şi nu dă semne că are de gând să-l aştepte prea mult. Aşa că aleargă din nou. Aleargă după cai verzi pe pereţi, sintagmă răutăcioasă la origine, dar sinonimă cu adevăratele căutări ale artistului. Nu numai că aleargă după cai verzi pe pereţi, desigur sălbatici, adică dificil de prins şi înhămat, dar Sorin reuşeşte până la urmă să pună şaua pe cei mai năbădăioşi, încălecându-i şi stăpânindu-i cu dibăcia unui Clark Gable din The Misfits.

Ultima himeră (proiect) devenită realitate (spectacol) e Tony şi Dora. Alergătura lui nu e numai de pe o scenă pe alta, de la Naţionalul clujean în underground-ul artistic al oraşului, dintr-un rol în altul, de la Studio Euphorion la săli destinate experimentului teatral din Târgu Mureş sau Piatra Neamţ, de la teatru la film. El schimbă în acelaşi ritm meseriile: de la actor la regizor şi de la scenarist la dramaturg. În Tony şi Dora îl găsim în postură de actor şi dramaturg. Sunt sigur că el nici nu vede între aceste profesii mari deosebiri. Toate sunt… Artă. Toate se învîrtesc în jurul acestui ax ca personajele din  Artă de Yasmina Reza în jurul unui tablou, spectacol montat de Sorin Misirianţu pe scena Euphorion a teatrului clujean cu ani în urmă. Tony şi Dora este un text scris de Sorin Misirianţu, cu Sorin Misirianţu şi Ramona Dumitrean în regia lui Dan Chiorean, jucat la Clubul Diesel în cadrul primei stagiuni a teatrului de club din oraş. La toate îndeletnicirile enumerate mai sus adăugându-se şi aceea de animator teatral, căci el a adus la Cluj „teatrul de club”, s-o recunoaştem. şi iniţiativa a prins. Funcţionează. Repertoriul e deja bogat şi se anunţă atractiv în continuare.

Te-ai aşezat pe scaun în Diesel şi nu vezi nicio scenă. La o masă alăturată, doi tineri, o fată şi un băiat, încearcă să lege o discuţie. Aşa încep întotdeauna marile dezastre ale vieţii: firesc, stânjenitor de firesc. Se răstoarnă un pahar. Tragi cu urechea. Apoi îţi dai seama că tinerii cu pricina sunt chiar personajele piesei: Toni şi Dora. Dialogul evoluează firesc. Replicile au umor fin la început. Piper scuturat din vărful cuţitului. Expresiile sunt decupate din cotidian şi totuşi nu sunt şabloane. Mai apoi limbajul răbufneşte în trivialităşi motivate, acoperind încordările dintre parteneri. Limbaj neconvenţional, curent. Sub ochii tăi se înfiripează un cuplu. Aşa cum, după toate probabilităţile, s-au înfiripat şi altele, poate chiar unele dintre ele fiind asemănătoare celor ce acum privesc spre cei doi actori, recunoscându-se ca într-o oglindă. Tony e pictor fără prea mari şanse de a vinde tablouri, dar bravează în poziţia unuia care are succes. Dora e profesoară, tentată uneori să fumeze marijuana. Cuplul nevrotic se încheagă uşor. El îşi prelungeşte şedinţele în atelier, spre exasperarea ei. Singurătatea, răceala se insinuează între parteneri. El se combină cu apetisante modele ce trec prin atelierul lui. Ea se răzbună culcându-se cu un elev. Comedia glisează pe neobservate spre dramă. Tensiunea dintre soţi creşte în paralel cu tensiunea tramei. De la marijuana se trece la cocaină în vene. Tony îi spune că  i-a dat o bătută elevului cu care l-a înşelat ca să se înveţe minte. Se pare că l-a ucis chiar. Apoi retractează totul, abandonându-se într-un joc al ambiguizărilor practicat cu succes înainte. Degeaba, Dora moare din pricina unui supradozaj voluntar.  

Tony şi Dora e un show dinamic şi dens, liniar ca eşalonare a unor secvenţe de viaţă, conceput de Dan Chiorean într-un decor minimalist, specific abordărilor de această structură. şansa acestui tratament aplicat textului, scris, nu mă îndoiesc, special pentru o asemenea locaţie, este marşarea intensă pe jocul actorilor, devenit mai vizibil în componentele sale decât pe scena mare. Apropierea de actori pune şi mai bine în evidenţă supleţea şi corectitudinea interpretării. Ramona Dumitrean aduce în Dora anxietatea unei femei predispuse la stări succesive de nevroză. Sorin Misirianţu în Tony induce puţin prea mult firesc şi echilibru personajului ca în final să se lase şi el copleşit de depresii.

Subiectul e simplu şi oarecum şablonard, atins tangenţial de un filon didacticist asumat ca atare. Dar nu trebuie să-i imputăm nimic, deoarece tendinţa de a instrui e una din raţiunile de a fi ale teatrului, nu-i aşa? În el  năravuri îndreptaţi spunea Iancu Văcărescu. Misirianţu a ales faţa dură a negativului, întotdeauna mai prizabil, şi a reuşit să şocheze. După cum singur mărturisea într-o discuţie televizată cu actorul Petre Băcioiu, în formula repertorială a teatrului de club nu merg decât comediile sau cel mult tragi-comediile. Trebuie să mizăm pe flerul său pentru că până acum n-a dat greş.

E un truism ieftin să adaug în final că Sorin Misirianţu continuă să alerge după cai verzi pe pereţi. Cine a văzut Tony şi Dora poate confirma că o face eficient.

PREMIERĂ CLUJEANĂ: Un road movie de Alexa Visarion

Luna verde

 

(2010)

 

Regia: Alexa Visarion

 

Gen: drama

Cu: Ioana Anastasia Anton, Tudor Istodur, Maia Morgenstern  

Un road movie cu traseu iniţiatic 

 

 

 

 

 

EVENIMENT la Opera clujeană

Opera Naţională Română Cluj-Napoca are onoarea de a vă invita la evenimentul de duminică, 11 aprilie, care va cuprinde spectacolul Forţa destinului şi lansarea cărţii Opera Română din Cluj, volumul I 1919-1959 – o lucrare monumentală şi fundamentală pentru istoria culturii româneşti din Transilvania, istoria Operei Naţionale Clujene scrisă de Octavian Lazăr Cosma, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Reprezentaţia va începe la ora 18:30, iar lansarea de carte va avea loc îi pauza dintre actele I şi II (în jurul orei 19).